VÂLCEA. Deşi depunerea declaraţiilor nominale la Casa Judeţeană de Pensii (CJP) Vâlcea nu ar trebui să necesite un efort prea mare, există angajatori care nu fac acest lucru. Angajaţii sunt singurii care au de pierdut pentru că, atunci când îşi depun dosarele de pensionare, pot constata cu stupoare că nu acumulează vechimea necesară.
„Nu plata în sine contează la noi, de asta se ocupă finanţele. Contează depunerea lunară a declaraţiilor nominale. Dacă acestea nu sunt aduse, omul nu beneficiază de vechime. Dacă în perioada de dinainte de 1 aprilie 2001 vechimea era operată în cartea de muncă, după această dată au devenit esenţiale aceste declaraţii. Peste 90% dintre angajatorii vâlceni au depus aceste acte, dar mai sunt şi situaţii în care ne lovim de nepăsarea unora“, a declarat Constantin Stanciu, director adjunct al CJP Vâlcea. Din păcate, depistarea angajatorilor care nu îşi fac treaba se face numai în momentul în care salariaţii cer o situaţie la Casa de Pensii.
„Pentru noi este foarte greu să descoperim angajatorii care nu respectă legea. Nu avem de unde să ştim dacă o anumită firmă mai funcţionează sau nu. De aceea, sunt esenţiale sesizările care vin din partea salariaţilor. Pe baza acestora, noi notificăm angajatorul să pună actele la punct. În condiţiile în care nici aşa acesta nu rezolvă situaţia, atunci urmează ca salariatul să-l acţioneze în instanţă. În cazul în care o firmă se află în faliment, lichidatorul este cel care trebuie să soluţioneze problema“, a mai spus Stanciu. Încă de acum două luni, Casa de Pensii Vâlcea a primit o decizie cu personalul care poate da amenzi. „Am făcut registrul unic de control. Pentru nedepunerea în termen a declaraţiilor, amenda este cuprinsă între 1.500 şi 5.000 de lei. Nu cred că cineva ar vrea să fie amendat, dar, dacă va fi cazul, nu am ce să fac“, a precizat Stanciu.

