Este limpede ca Mircea Eliade, Emil Cioran, Eugen Ionescu, Constantin Noica, Mircea Vulcanescu, Petre Tutea (si altii – n.r.) – toti trecuti in nefiinta – au fost personalitati culturale distincte, o parte dintre acestia având opere de valoare universala. In cultura de periferie se vorbeste adesea ca daca n-ar fi existat profesorul Nae Ionescu, „prezenta absolut fascinanta“, discipolii acestuia n-ar mai fi devenit nume de rezonanta nationala sau universala, dupa caz.
Plagiat din Spengler
Intr-un interviu aparut in Adevarul literar si artistic, nr. 617/ 21 mai 2002, acordat lui Daniel Cristea-Enache, Sora a confirmat ca profesorul sau, Tudor Vianu, l-a contestat vehement pe Nae Ionescu, aratându-i lui Mihail Sebastian ca „totul e din Spengler“. Adica, Nae Ionescu, acuzat de plagiat. Fireste, o intrebare dificila, la care filozoful Sora a raspuns dupa modelul sinceritatii prietenilor disparuti: „Desigur, i se poate reprosa lui Nae Ionescu – in zilele noastre, când singurul acces posibil la ideile vehiculate de el se face doar prin stenogramele nepuse la punct ale cursurilor predate de-a lungul a vreo cincisprezece ani -, o anumita nonsalanta a preluarii (nespecificate expres) a unor idei care circulau in spatiul cultural european al vremii si carora intelectualii «in tema» le cunosteau cât se poate de bine provenienta. In nici un caz, deci, nu putea fi vorba de vreo impaunare cu podoabe straine pentru a rupe gura târgului – sau (si mai diabolic) pentru epatarea unor nevinovati cu duhul care sa-i atribuie profesorului de la catedra nu doar utilizarea ad-hoc a ideilor vehiculate, ci chiar paternitatea in sensul forte a fiecarei notiuni in parte la care recursese acesta in lectia predata“.
Susoteala academica a discipolilor
„Cât priveste Spengler, cea mai mare parte a studentilor vremii erau in tema, ba chiar unii dintre ei citisera Der Untergang des Abendlandes, daca nu in original, atunci macar in traducere franceza. Asa ca nu ne ramâne decât sa ne intrebam: sa fi fost oare Nae Ionescu atât de «naiv» incât sa se iluzioneze ca si-ar putea imbrobodi ascultatorii atribuindu-si siesi ideile aceluia?“ Categoric, da. Pentru ca toti discipolii lui Ionescu susoteau academic despre „naivitatea“ ce converge cu plagiatul. Un argument concret consta in faptul ca, inca de pe atunci, Alexandru George si Marta Petreu i-au identificat (lui Nae Ionescu – n.r.) „contagiuni“ din sfera plagiatului. Cu toate acestea, pentru Mihai Sora, Nae Ionescu a ramas un model. De ce? „Pentru ca raspundea unor intrebari pe care le aveai. Venea in intâmpinarea unor asteptari“, i-a marturisit Sora lui Ovidiu Simonca.
