Scoarta este prima comuna din Gorj in care actioneaza, incepind din aceasta saptamina, patrule de jandarmi. 12 jandarmi vor patrula cu rindul prin localitate, unde exista una din cele mai mari comunitati de romi din judet.
Conducerea Comandamentului Judetean de Jandarmi Gorj spune ca masura va fi extinsa si in alte comune, in functie de personalul disponibil. Cel care a cerut prezenta jandarmilor in comuna Scoarta a fost primarul Ion Mecu. Motivul, spune acesta, il reprezinta gradul crescut de infractionalitate.
„Se poate spune ca este o situatie critica. S-au inmultit fata de anul trecut actele de violenta si vandalism, precum si furturile, mai ales cele de lemne. Cea mai mare parte a acestora au fost inregistrate din partea unor membri ai comunitatii de romi. Speram ca prezenta jandarmilor sa-i mai sperie pe localnici si astfel sa prevenim infractiunile. In primele doua zile nu a fost depistat nici un caz de incalcare a legii, iar oamenii i-au vazut pe jandarmi si vor fi mai disciplinati. Patrulele au ca obiective de paza garile, scolile, bisericile si rezervoarele de apa potabila“, a spus primarul.
Cei 12 jandarmi care vor patrula in localitate vor fi platiti din banii Comandamentului de Jandarmi Gorj.
Primarul din Scoarta scoate 12 jandarmi in calea hotilor
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei