Autorităţile române vor discuta, în iunie, cu reprezentanţii instituţiilor internaţionale de finanţare posibilitatea reducerii contribuţiilor la asigurările sociale cu 5 puncte procentuale, a declarat, azi, ministrul Finanţelor Publice, Ioana Petrescu, potrivit HotNews. România a avut creştere economică de 3,8% în trimestrul I al anului 2014, potrivit unor date-semnal ale Institutului Naţional de Statistică, a menţionat ea.
„Este o veste bună că creşterea PIB în ultimul trimestru a fost de 3,8%. Bineînţeles, acestea sunt date-semnal şi va trebui să aşteptăm şi datele finale, dar eu zic că este un semnal foarte bun care arată că politicile pe care le-am luat până acum au fost foare bune”, a declarat Petrescu, la o conferinţă găzduită de Banca Naţională.
Potrivit acesteia, autorităţile române vor discuta astfel, la începutul lunii iunie, cu delegaţiile FMI, Comisiei Europene şi Băncii Mondiale posibilitatea reducerii CAS cu 5 puncte procentuale.
„Reducerea CAS cu 5 puncte procentuale va fi unul dintre primele lucruri pe care le vom discuta cu FMI, BM şi CE când vor sosi la începutul lunii iunie”, a menţionat ea.
În context, ministrul a precizat că Guvernul va menţine cota unică de impozitare la 16% pentru firme şi va continuă să promoveze „măsuri care încurajează dezvoltarea tehnologiei de vârf”.
„Există o scutire de la plata impozitului pe venit pentru programatori şi vom continuă această politică de susţinere a acestor absolvenţi”, a mai spus Petrescu.
De asemenea, în această vara, Ministerul Finanţelor intenţionează să publice proiectul de rescriere a Codului fiscal şi a Codului de procedura fiscală. Ea a făcut aceste afirmaţii la conferinţă de prezentare a programului şi instrumentelor financiare ale Uniunii Europene COSME în România, organizată de Comisia Europeană şi Ministerul Economiei şi găzduită de BNR.

