20.6 C
Craiova
luni, 25 august, 2025
Știri de ultima orăBani & AfaceriDrum de 15 km, neterminat în opt ani

Drum de 15 km, neterminat în opt ani

Consiliul Judeţean Dolj a început, în urmă cu opt ani, asfaltarea drumului judeţean 605 A Filiaşi – Melineşti şi nu l-a terminat nici până în prezent, ca şi cum cei 15 km ar fi fost „autostrada soarelui“. Contractat la valoarea de 27 de miliarde de lei vechi, drumul va scoate din bugetul consiliului judeţean 172 de miliarde de lei vechi.

Drumul judeţean Filiaşi – Melineşti are toate şansele să intre cel puţin în istoria judeţului nu pentru că ar fi cel mai bine executat, ci pentru că a fost început în urmă cu opt ani şi n-a fost terminat nici până în prezent. Lucrările de asfaltare au fost scoase la licitaţie de Consiliul Judeţean Dolj în anul 1999 şi au fost câştigate de SC Atlas în asociere cu SC Enimon pentru suma de 26,7 miliarde de lei vechi. Beneficiarul lucrării ar fi trebuit să fie interesat de terminarea drumului, pentru care ar fi trebuit să aloce fondurile necesare. Cele aproape 27 de miliarde de lei au fost alocate cu ţârâita până în anul 2005 şi nici vorbă să se poată termina cei 15 km de drum contractat deoarece, spun constructorii, preţurile în cinci ani au luat-o razna. Când aproape toată lumea uitase de drum, la ultima şedinţă a consiliului judeţean s-a discutat alocarea a încă 90 de miliarde de lei vechi, sumă ce a stârnit discuţii aprige în rândul consilierilor de o anumită culoare politică, aceştia nesfiindu-se să insinueze legături periculoase între o anumită parte a executivului CJ şi subantreprenorul acestui drum.

 

Gaura neagră a judeţului

 

Direcţia economică a Consiliului Judeţean Dolj a achitat până pe 5 octombrie 2007 suma de 89,35 miliarde de lei vechi constructorului. Acesta a reuşit să construiască până în prezent zece din cei 15 kilometri contractaţi în urmă cu opt ani. Cei zece kilometri raportaţi ca fiind executaţi între Filiaşi şi Bodăieştii de Sus sunt, de fapt, în diverse stadii de execuţie. Acelaşi subantreprenor mai are de executat 1,7 km de drum între Melineşti şi Bodăieşti, dar pe alt proiect şi cu alţi bani de la guvern. În atâţia ani, câţi au trecut de la prima lopată de asfalt împrăştiată pe drumul Filiaşi – Melineşti, subcontractantul Enimon şi-a dat duhul, locul acestuia fiind luat de societatea Bistrisat, condusă ca şi decedata tot de fostul consilier judeţean Constantin Caminof.

„Dacă mi-ar fi dat bani, aş fi terminat drumul de mult, dar ei mi-au dat bani cu ţârâita. Şi acum am lucrări pe care le-am terminat şi pe care nu mi le-au plătit. În fiecare an am încheiat contracte adiţionale. Şi în acest an am semnat un contract adiţional în care m-am angajat să termin drumul până pe 31 decembrie, dacă am bani şi dacă mă lasă vremea“, a spus Constantin Caminof, patronul constructorului Bistrisat. Discuţiile contradictorii purtate în consiliu s-au învârtit în jurul sumei de 90 de miliarde de lei vechi, pentru care executivul a cerut votul consilierilor, promiţând că această sumă va fi ultima pentru drumul în cauză. Consilierul Gelu Vişan a cerut cu insistenţă un raport al direcţiilor de specialitate în privinţa cheltuielilor făcute cu drumul şi în privinţa stadiului lucrărilor, refuzând să-şi dea votul în orb.

„Nu am putut fi de acord cu alocarea a încă 90 de miliarde de lei, din care 60 de miliarde de lei din creditul contractat de consiliul judeţean, pentru că acest drum a devenit o «gaură neagră» care înghite banii publici ai judeţului. Este inadmisibil ca executivul să ne ceară să votăm bani, dar în opt ani să nu fie prezentat nici un raport despre stadiile de execuţie şi banii cheltuiţi pentru acest drum“, a spus Vişan.

 

Locuinţe sau drum?

 

Direcţia tehnică a consiliului judeţean afirmă că au fost construiţi zece kilometri din cei 15, dar că şi aceştia se află în diverse stadii de execuţie. Valentin Chiată, directorul Direcţiei tehnice, crede că suma care se va cheltui în final cu acest drum se ridică la aproximativ 172 de miliarde de lei vechi, fără cheltuielile de dinainte de lucrările de construcţii-montaj, care ar ajunge la şapte-opt miliarde de lei.

„Suma finală este undeva la 172 de miliarde de lei, deşi s-a pornit de la 26,7 miliarde de lei. Pentru că nu am avut bani să alocăm, a trebuit să ne întindem cu construcţia pe atâţia ani, iar, între timp, materialele de construcţii s-au scumpit de nu ştiu câte ori“, a spus Valentin Chiată, directorul Direcţiei tehnice a Consiliului Judeţean Dolj. Cu aceşti bani s-ar fi putut cumpăra 172 de garsoniere, în care şi-ar fi găsit un acoperiş deasupra capului sutele de oameni care dorm pe unde apucă, pentru că niciodată autorităţile nu au bani pentru locuinţe. Exemplul drumului Filiaşi – Melineşti, început în urmă cu opt ani şi care, în loc de 27 de miliarde, va înghiţi 172 de miliarde, nu este singular. A devenit o modă la autorităţile locale să înceapă tot felul de investiţii, chiar dacă nu dispun de sumele necesare terminării lor, numai pentru a putea să lanseze licitaţiile sau doar pentru că vin prea mulţi bani la rectificările bugetare şi trebuie neapărat cheltuiţi, că altfel se întorc la bugetul naţional.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU