Bărbatul care a înjunghiat, vineri, de mai multe ori o femeie în Sectorul 3 al Capitalei a fost arestat preventiv. Procurorii afirmă că nu a existat un motiv aparent al atacului, dar au stabilit că victima a fost urmărită câteva minute pe stradă. Agresorul a înjunghiat-o de mai multe ori când nu mai erau persoane în preajmă.
Vineri, în jurul orei 10.00, aflat în Cectorul 3, în mod spontan, fără un motiv aparent, bărbatul a înjunghiat în mod repetat persoana vătămată, o femeie în vârstă de 48 de ani, cu un cuţit, cauzându-i plăgi multiple în regiunile cervicală şi toracică.
„Agresiunea a avut loc după ce inculpatul a urmărit victima câteva minute pe stradă şi a atacat-o în momentul în care nu se mai aflau alte persoane în apropiere. Autorul a părăsit zona la scurt timp, fiind văzut de unii martori în timp ce se îndepărta”, au transmis procurorii.
Victima a fost transportată la spital de către un echipaj de ambulanţă, pentru acordarea de îngrijiri medicale, starea sa fiind stabilă în prezent.
Inculpatul a fost reţinut pentru 24 de ore, pentru tentativă de omor şi tulburare a ordinii şi liniştii publice. iar sâmbătă a fost arestat preventiv pentru o perioadă de 30 de zile.
Două fetiţe care călătoreau cu trenul, rănite de un geam care a căzut pe ele