-2.2 C
Craiova
sâmbătă, 17 ianuarie, 2026
Știri de ultima orăActualitate5.000 de candidaţi s-au înscris, în trei săptămâni, pentru 1.500 de locuri de voluntari în Armată

5.000 de candidaţi s-au înscris, în trei săptămâni, pentru 1.500 de locuri de voluntari în Armată

Vasile Dîncu, ministrul Apărării Naţionale, a anunţat vineri că peste 5.000 de persoane interesate de serviciul militar voluntar au aplicat pentru cele aproximativ 1500 locuri în doar câteva săptămâni, iar înscrierile continuă. Dîncu a declarat că a discutat cu civili care i-au transmis părerile lor despre schimbările necesare în sistem, subliniind că se iau măsuri care să ţină cont de obiecţiile formulate, informează News.ro.

„Avem în circuit legea aceea nouă pentru modificările legate de serviciul militar voluntar, sigur care poate avea continuitate în ceea ce înseamnă voluntariat în general în Armata Română.

Am schimbat unele lucruri faţă de ceea ce era iniţial, astfel încât am văzut că noi suntem deja într-o situaţie foarte bună. Mi se pare că în primele trei săptămâni de la lansarea unei noi selecţii pentru voluntari, pe 1.500 de locuri, dacă nu mă înşel, avem anul acesta, am avut deja, în primele săptămâni, peste 5.000 de candidaţi şi continuă înscrierile.

Înseamnă că există o atractivitate pentru asta”, a afirmat Vasile Dîncu vineri, la Breaza, în judeţul Prahova, unde a participat la o ceremonie organizată la Colegiul Militar „Dimitrie Cantemir”. 

Se modifică voluntariatul în armată

Ministrul Apărării a precizat că în urma discuţiilor purtate cu oameni din afara sistemului militar se vor face modificări în ceea ce priveşte voluntariatul în armată. 

„Mai trebuie însă să facem câteva lucruri, acestea ţin de a face o compatibilitate între cerere şi ofertă. Am discutat cu oameni care au ajuns în sistemul nostru de voluntariat, care au vizitat unităţi şi care au o gândire şi o viziune obiectivă, civili care mi-au spus multe lucruri din ceea ce ne lipseşte, inclusiv drepturile pe care trebuie să le acorzi, inclusiv tipul de beneficii pe care trebuie să le acorzi unui om care se pune în serviciul naţiunii. (…)

Sunt câteva lucruri care ţin de indemnizaţii, ţin de regimul pe care-l au, de termenele la care trebuie să se prezinte la unitatea, posibilitatea de a lucra în străinătate şi de a veni de acolo în cazul în care este mobilizat. Toate acestea le-am rezolvat”, a precizat Vasile Dîncu. 

El a precizat că va comunica săptămâna viitoare detalii pe acest subiect.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS