Rezultatul preliminar al unui sondaj de opinie efectuat în Republica Moldova, în luna februarie, de către Centrul Român pentru Studii şi Strategii, arată că 52% dintre cetăţenii Republicii Moldova îşi doresc unirea cu România, informează evz.ro. Rezultatele cercetării, care include o serie de date cu privire la percepţia populaţiei din stânga Prutului asupra reperelor identitare şi a spaţiului cultural de care aparţine, sub genericul „Identitatea naţională în Republica Moldova”, au fost anunţate astăzi, în cadrul unei conferinţe de presă.
Mai mult de jumătate dintre participanţii la studiu consideră că perspectiva unirii este realizabilă (54%). 63% dintre respondenţi au afirmat că limba pe care o vorbesc cel mai des este limba română şi că limba română şi limba „moldovenească” au aceleaşi sensuri. De asemenea, moldovenii consideră şi că România şi Republica Moldova sunt două state româneşti, cu aceleaşi tradiţii şi acelaşi folclor (74% s-au declarat categoric de acord şi mai degrabă de acord).
Platforma unionistă Acţiunea 2012 a salutat datele preliminare ale cercetării şi aşteaptă crearea unei majorităţi unioniste stabile în Republica Moldova, conştiente de apartenenţa la reperele identitare româneşti. „Sperăm ca procentul care înclină balanţa în favoarea reunirii, relevat în acest studiu, să faciliteze organizarea într-un timp cât mai scurt a unui referendum în acest sens la Chişinău”, a declarat Alexei Paluţă, co-preşedintele coaliţiei Acţiunea 2012.
Sondajul de opinie a fost realizat în Republica Moldova, în perioada 1-15 februarie, pe un eşantion de 1.155 de persoane, reprezentativ pentru populaţia adultă a Republicii Moldova, fără regiunea transnistreană şi Unitatea Teritorială Autonomă Găgăuzia, cu o eroare tolerată de +/- 2,5%, la un nivel de încredere de 95%. Rezultatele finale ale cercetării vor fi făcute publice în luna mai.