22.8 C
Craiova
joi, 17 iulie, 2025
Știri de ultima orăActualitateMedalii pentru eroii din Munţii Apuseni

Medalii pentru eroii din Munţii Apuseni

Supravieţuitorii accidentului din Munţii Apuseni şi familiile victimelor au primit în această dimineaţă disctincţii onorifice din partea Colegiului Medicilor din România, potrivit digi24.ro. Sora Aurei Ion, studenta care şi-a pierdut viaţa în accidentul aviatic, a primit distincţia pentru sacrificiul tinerei. „Sunt onorat de această solidaritate a medicilor din România, care s-a manifestat în această distincție. Vă mulțumesc!”, a spus medicul Radu Zamfir.

La rândul său, medicul Sorin Ianceu s-a declarat onorat de acest eveniment. „Mă onorează prezența în această sală. Așa cum noi patru am reușit să fim solidari în acele momente grele, am reușit să fim o echipă, haideți să fim toți o echipă pentru tot ce înseamnă România, pentru tot ce înseamnă corp medical și pentru pacienții noștri, că dacă ei nu ar fi, nici noi nu am fi”, a spus Sorin Ianceu.

Medicul Cătălin Pivniceru a spus că este profund onorat să se afle la evenimentul de astăzi şi că face parte din breasla medicală. „S-a întâmplat să fim noi patru. Oricine ar fi făcut același lucru. Provenim din aceeași școală. Trăim și simțim al fel”, a afirmat medicul. „Mă onorează această distincție. Vine într-un moment important pentru mine. De luni mi-am realuat activitatea, ieri am operat și sâmbătă împlinesc 43 de ani”, a spus şi medicul Valentin Calu. De la ceremonia organizată astăzi a lipsit copilotul Răzvan Petrescu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS