17.8 C
Craiova
miercuri, 14 mai, 2025
Știri de ultima orăActualitateFranţa: O româncă a fost condamnată la închisoare, după ce un tribunal a considerat că-şi maltratează copiii

Franţa: O româncă a fost condamnată la închisoare, după ce un tribunal a considerat că-şi maltratează copiii

Un cuplu care locuieşte la Paris şi care îşi obliga copiii să cerşească a primit pedepse cu închisoarea, în urma deciziei unui tribunal care a considerat această activitate drept maltratare, informează romanialibera.ro citând Mediafax. Cei doi copii gemeni cerşeau împreună cu mama lor, o româncă în vârstă de 38 de ani, pe Bulevardul Barbès, în cel de-al XVIII-lea arondisment al Parisului. Instalat în Franţa de mai mulţi ani, cuplul trăia fără un venit declarat. Tatăl, de naţionalitate franceză, era cunoscut de serviciile de poliţie pentru furturi. Alertaţi de persoanele care locuiesc în apropiere, poliţiştii au arestat-o pe mama copiilor la începutul acestui an, pe 10 ianuarie. În urma procesului, cei doi părinţi au fost condamnaţi la opt luni de închisoare şi au fost obligaţi, de asemenea, să plătească o amendă de 500 de euro fiecăruia dintre copii. Aceştia din urmă au fost încredinţaţi unui centru de plasament.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS