25.6 C
Craiova
duminică, 24 august, 2025
Știri de ultima orăActualitateProiectul care prevede reorganizarea STS ca departament în cadrul MAI, adoptat tacit de Cameră

Proiectul care prevede reorganizarea STS ca departament în cadrul MAI, adoptat tacit de Cameră

Proiectul de lege prin care STS se reorganizează ca departament de telecomunicaţii speciale în cadrul Ministerului Afacerilor Interne a trecut prin adoptare tacită de Camera Deputaţilor, informează Mediafax. Proiectul de lege a fost iniţiat de PSD şi se referă la modificarea Legii 92/1996 privind organizarea şi funcţionarea STS, a OUG 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Afacerilor Interne, precum şi a altor acte normative.

Camera Deputaţilor este prima Cameră sesizată în cazul acestui proiect de act normativ. Proiectul de lege a fost adoptat tacit de Camera Deputaţilor deoarece termenul de dezbatere – 20 martie 2014 – a fost depăşit.

Potrivit acestui proiect de lege, STS se reorganizează ca departament de telecomunicaţii speciale în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, structură cu personalitate juridică condusă de un secretar de stat ajutat de trei subsecretari de stat, numiţi sau eliberaţi din funcţie prin decizia primului ministru.

În proiect se mai arată că la data intrării în vigoare a acestui proiect de lege MAI va prelua de la STS patrimoniul, bugetul, personalul şi posturile aferente. Proiectul de lege urmează să fie dezbătut de Senat, forul decizional.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS