Preşedintele Traian Băsescu susţine la această oră declaraţii de presă, la Palatul Cotroceni. Şeful ţării a anunţat că a ajuns la un acord cu premierul Victor Ponta şi că înţelegerea prevede că Guvernul îşi va asuma răspunderea pe un nou program, iar preşedintele Băsescu va valida noii miniştri. „Azi, după ceremonia de învestire a lui Oprea am avut o nouă discuţie cu premierul. Am ajuns la un acord care constă în următoarele: Guvernul îşi va asuma răspunderea pe un nou program, eu voi valida azi miniştrii care au trecut ieri prin Parlament”, a spus Traian Băsescu, citat de realitatea.net.
Potrivit acestuia, sesizarea făcută de parlamentarii PDL şi PMP va continua să producă efecte dacă n-o retrag. „Avem o situaţie nouă, în care un partid pleacă, PNL, şi vine altul la guvernare, UDMR. E imp ca CCR să se pronunţe, mai ales că parlamentarii PDL şi PMP au solicitat acelaşi lucru care a fost şi o exigenţă a mea în relaţia cu premierul. Sper ca lucrurile să se finalizeze aşa cum am fost de acord”, a spus Băsescu. „Între mine şi premier este un acord verbal. Nu cred că nu-şi va respecta cuvântul. E prea important să respectăm amândoi ce am convenit azi”, a afirmat şeful statului. El a mai spus că validarea noilor miniştri va avea loc la ora 18:00.