Ziua Unirii Principatelor Române va fi marcată în această săptămână printr-o serie de manifestări culturale şi ceremonii militare organizate în garnizoanele Craiova şi Caracal. Potrivit unui comunicat transmis de Brigada 2 Infanterie „Rovine” Craiova, mâine, începând cu orele 10:00, la Cercul Militar din Craiova se va desfăşura simpozionul „Uniţi în cuget şi simţiri”, la care vor participa istorici de prestigiu din municipiu, elevi, precum şi cadre militare în activitate, rezervă şi retragere.
Pe 24 ianuarie 2013, începând cu ora 10:00, militari aparţinând unităţilor subordonate Brigăzii 2 Infanterie „Rovine” vor participa la ceremonia militar-religioasă dedicată Zilei Unirii Principatelor Române, în Piaţa Alexandru Ioan Cuza din municipiul Craiova, ceremonie în cadrul căreia se vor depune jerbe de flori la monumentul domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Evenimentul se va încheia cu defilarea detaşamentului de onoare din cadrul Batalionului 26 Infanterie „Neagoe Basarab”, urmată de Hora Unirii, acompaniată de Muzica Militară aparţinând garnizoanei Craiova.
În aceeaşi zi, începând cu ora 17:00, în garnizoana Caracal se va organiza retragerea cu torţe pe traseul Primăria Municipiului Caracal – strada Piaţa Victoriei – strada Mihai Eminescu – strada Carpaţi – strada Înfrăţirii. La ceremonie va participa un detaşament de onoare compus din militari ai Batalionului 22 Infanterie „Romanaţi” şi ai Batalionului 325 Artilerie „Alutus”.