7.8 C
Craiova
miercuri, 4 martie, 2026
Știri de ultima orăActualitateUngureanu a cerut MS ca noua lege a sănătăţii să intre în dezbatere publică în maximum o lună

Ungureanu a cerut MS ca noua lege a sănătăţii să intre în dezbatere publică în maximum o lună

Premierul Mihai Răzvan Ungureanu a solicitat astăzi ministrului sănătăţii Ladislau Ritli ca până la sfârşitul lunii aprilie să fie gata proiectul privind Legea sănătăţii, astfel încât documentul să intre în dezbatere parlamentară în actuala sesiune parlamentară, a anunţat Executivul potrivit NewsIn.
„Primul-ministru Mihai-Răzvan Ungureanu s-a întâlnit astăzi cu conducerea Ministerului Sănătăţii pentru o trecere în revistă a principalelor provocări pe termen scurt si mediu cu care se confruntă ministerul în această perioadă. (…) În cursul discuţiei, s-a analizat stadiul elaborării noii legi a sănătăţii”, a precizat Guvernul într-un comunicat.
"Premierul Ungureanu a solicitat conducerii Ministerului Sănătăţii ca noua formă a proiectului legii sănătăţii să intre în dezbatere publică la finalul lunii aprilie, pentru a putea fi introdusă apoi, în actuala sesiune, în dezbaterea parlamentară”, se mai arată în comunicat.
La întâlnire au participat ministrul Sănătăţii Ladislau Ritli, secretarii de stat Cristian Irimie, Vasile Cepoi şi Adrian Streinu Cercel, ca şi subsecretarul de stat Raed Arafat. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS