5.6 C
Craiova
miercuri, 18 martie, 2026
Știri de ultima orăActualitateÎn Craiova se opreşte din nou apa

În Craiova se opreşte din nou apa

După ce au suportat cu stoicism ani întregi, mai precis din septembrie 2007, opririle de apă din zilele de joi, craiovenii primeau asigurări, prin luna august, că sunt şi ultimele. Dar nu a fost aşa.

După ce recepţia lucrărilor a avut loc pe 31 august 2010 şi constructorul, SC Hidroconstrucţia SA, a predat administratorului, Compania de Apă „Oltenia“, cei 42 de kilometri de conductă, vane, cămine, adică întreaga reţea de apă modernizată, întreruperile au continuat. Chiar pentru aceste zile Compania de Apă „Oltenia“ (CAO) a anunţat că, în cadrul manevrelor care vor fi executate la vanele de distribuţie, pe 16 şi 17 septembrie, între orele 11.00 şi 15.00, alimentarea cu apă este întreruptă în cartierul Lascăr Catargiu din Craiova. Furnizarea apei este sistată din cauza unor manevre de cuplare-decuplare a conductelor, care vor fi efectuate în această zonă. Şi sistările pe zone vor continua până în luna octombrie, dau lămuriri atât reprezentanţii CAO, cât şi constructorul, care este mai încrezător şi susţine că, în ceea ce priveşte procedurile, acestea se încheie la finalul acestei luni.
„După recepţia lucrărilor, au loc o serie se teste, proceduri de verificare a sistemului de distribuire a apei. Lucrările de execuţie s-au finalizat, acum mai au loc racorduri, se anulează conductele vechi. Oamenii se plâng, dar nu este uşor să verifici 42 de kilometri de conductă, să inspectezi 8.000 de cămine cu apometre. Până pe 20 octombrie nu vor mai fi probleme“, a spus Constantin Puşcu, şef Serviciu Unitate de implementare proiecte cu finanţare externă din cadrul CAO.

De cantitate, că de calitate…

Constructorul, SC Hidroconstrucţia SA, susţine la rândul său că uneori nici nu se ajunge la sistarea furnizării apei, ci numai la o scădere a presiunii. Comparativ cu anii trecuţi, când craiovenii se plângeau de presiune scăzută la robinet, de acum înainte nu se vor mai plânge de cantitate.
„Se fac ultimele verificări la reţeaua de alimentare cu apă. Uneori nici nu se opreşte apa, scade numai presiunea. Craiovenii nu se mai pot plânge de presiune. De calitate… Pentru orice problemă care va apărea la reţeaua de apă, noi, în calitate de constructor, avem obligaţia să efectuăm orice reparaţie, conform contractului care prevede acordarea garanţiei pe o perioadă de 12 luni“, a spus Ciprian Bindileu, reprezentantul SC Hidroconstrucţia SA.
Într-adevăr, calitatea apei furnizate de CAO craiovenilor ridică semne de întrebare, atâta timp cât conductele noi sunt cuplate la cele vechi. Toate cârpite cu manşoane de cauciuc, legate cu sârmă şi „ciuruite“ cu dopuri din lemn.

„Nimeni nu rămâne fără apă“

Pe strada Paroşeni din cartierul craiovean Lascăr Catargiu, 20 de familii nu au beneficiat de racordarea la noua conductă de apă. Locuitorii se întreabă ce se va întâmpla cu ei, în momentul în care vechea reţea se anulează.
„Suntem mai multe familii care locuim în casele astea, tip vagon. Noi nu am fost racordaţi la noua conductă, că nu se poate. Nici nu ştiu ce spun cei de la Apă. Acum, când se închide conducta veche, noi ce facem? Rămânem fără apă? Iar pe stradă au făcut spărturi pentru canalizare. Au pus nişte pietroaie şi nu se putea circula. Acum le scot din nou“, a spus Melania Bădoiu, locuitor pe strada Paroşeni, nr. 19.
„Nimeni nu rămâne fără apă. Dacă au fost abonaţii noştri şi racordările la reţeaua potabilă de apă a oraşului nu sunt făcute ilegal, vor beneficia în continuare de apă“, a adăugat Constantin Puşcu, reprezentantul CAO.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU