37.9 C
Craiova
joi, 24 iulie, 2025
Știri de ultima orăActualitateCRJ a înaintat CEDO o plângere în numele a cinci pacienţi decedaţi la Spitalul Poiana Mare

CRJ a înaintat CEDO o plângere în numele a cinci pacienţi decedaţi la Spitalul Poiana Mare

Centrul de Resurse Juridice şi Interights au înaintat, vineri, Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) o plângere în numele a cinci pacienţi decedaţi la Spitalul de Psihiatrie Poiana Mare, în perioada ianuarie-februarie 2004,din cauza slabei îngrijiri medicale şi a tratamentului necorespunzător, informează NewsIn. Potrivit unui comunicat remis azi de Centrul pentru Resurse Juridice, cei cinci în numele cărora s-a făcut plângerea sunt patru femei şi un bărbat care sufereau de diverse probleme de sănătate mintală şi care au petrecut perioade lungi, în unele cazuri toată viaţa, în instituţii de îngrijire socială. Cauzele decesului celor cinci victime au ţinut atât de slaba îngrijire medicală şi tratament necorespunzător, cât şi de condiţiile de viaţă extrem de precare, inclusiv hrană şi căldură insuficiente.
Cazurile prezentate ridică problema lipsei accesului la justiţie al persoanelor cu dizabilităţi, dar şi a eşecului autorităţilor în a preveni numeroasele abuzuri săvârşite asupra persoanelor cu dizabilităţi aflate în instituţiile de îngrijire socială şi în spitalele de psihiatrie. Organizaţiile neguvernamentale speră ca o decizie pozitivă a CEDO să incurajeze serviciile în comunitate pentru persoanele cu dizabilităţi in defavoarea instituţiilor care găzduiesc astfel de persoane pe perioade lungi de timp, se arată în comunicatul CRJ.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS