20.6 C
Craiova
luni, 28 iulie, 2025
Știri de ultima orăActualitateMaşina Parlamentului în gropile Craiovei

Maşina Parlamentului în gropile Craiovei

 Un autoturism aparţinând Parlamentului României a fost câte pe ce să fie înghiţit de o groapă căscată în parcarea blocului T 11, din Craiova. Maşina nu a suferit avarii importante, şoferul reuşind să o urce pe teren solid înainte ca betonul să se scufunde. Groapa s-a format din cauza acumulării de apă provenită de la o conductă de alimentare, care a fost prost cârpită chiar ieri. Potrivit deputatului de Dolj Florentin Gust, parlamentarul la dispoziţia căruia este autoturismul, la volan se afla şeful său de cabinet. "Nu am văzut maşina, dar am fost informat că nu a suferit avarii serioase. Însă nu starea maşinii parlamentului este subiectul, ci faptul că astfel de evenimente se întâmplă foarte des în Craiova", a spus deputatul Gust. Purtătorul de cuvânt al Primăriei Craiova a declarat că nu ştie ce s-a întâmplat, iar reprezentanţii Companiei de Apă Oltenia nu au putut fi contactaţi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

6 COMENTARII