La sediul Inspectoratului General al Jandarmeriei, în prezenţa generalui locotenent Ion Oprişor, consilier de stat în Administraţia Prezidenţială şi secretar al C.S.A.T. şi a generalului locotenent dr. Costică Silion, inspectorul general al Jandarmeriei Române, a avut loc astăzi ceremonia de conferire a unor decoraţii cu însemne de război celor 115 jandarmi care, în perioada martie 2007- mai 2008, s-au aflat în misiune în Kosovo.
Jandarmii care au fost medaliaţi astăzi fac parte din cel de-al şaptelea contingent care a participat, sub egida ONU, la misiunile de stabilizare a zonei Kosovo.
Cu această ocazie, jandarmilor le-au fost conferite următoarele decoraţii:
-Ordinul ”Virtutea Militară” în grad de Ofiţer – 1;
-Ordinul ”Virtutea Militară” în grad de Cavaler – 10;
-Ordinul ”Meritul Sanitar” în grad de Cavaler – 1;
-Medalia “Brăbăţie şi Credinţă” clasa a III-a – 103.
Prezent la ceremonie, domnul general locotenent Ion Oprişor a declarat:
“Festivitatea organizată astăzi, pentru conferirea unor ordine şi medalii, prin decret al Preşedintelui României, dl. Traian Băsescu, ofiţerilor şi subofiţerilor din Jandarmeria Română, în semn de apreciere şi recunoştinţă pentru spiritul de sacrificiu, devotamentul şi curajul de care aţi dat dovadă pe timpul executării unor misiuni internaţionale de menţinere a păcii sub egida ONU în Kosovo, îmi oferă plăcuta ocazie de a vă transmite salutul meu călduros şi aprecierea deosebită faţă de dăruirea şi profesionalismul de care, dumneavoastră, militarii de toate gradele, aflaţi în slujba ţării sub drapel tricolor, vă îndepliniţi sarcinile constituţionale ce vă revin.
Aţi fost selectaţi să îndepliniţi una din cele mai grele şi totodată provocatoare misiuni ale Jandarmeriei Române, aceea de a participa la menţinerea păcii în provincia Kosovo, aceasta făcând parte din angajamentele asumate de către România pe plan internaţional.
Participarea dvs. la astfel de misiuni, întăreşte încă o dată convingerea că aţi înţeles pe deplin faptul că, apartenenţa la UE şi la Tratatul Nord-Atlantic, nu înseamnă numai drepturi, ci şi obligaţii, iar România trebuie să dovedească credibilitate şi să arate că este un partener care îşi asumă responsabilitatea de a susţine eforturile internaţionale de menţinere a păcii. Necesitatea acestor misiuni este deasupra oricărui dubiu. Astăzi, contribuţia cu resurse la Unitatea Specială de Poliţie a Naţiunilor Unite, pentru a participa la edificarea păcii în lume, a devenit o necesitate şi totodată un imperativ de luptă şi atitudine a strategiilor tuturor democraţiilor cu care statul român se asociază, în mod firesc, fără nici o ezitare…
Misiunile executate de către dvs în afara teritoriului naţional şi activităţile în planul relaţiilor internaţionale, au contribuit esenţial la procesul de afirmare a Jandarmeriei Române, ca forţă credibilă şi profesionistă, demonstrând în numeroase ocazii rolul şi locul bine definit pe care Jandarmeria Română îl ocupă, între instituţiile din sistemul de ordine şi siguranţă naţională.
Prin tot ceea ce aţi făcut, dumneavoastră aţi dovedit că purtaţi spiritul paşnic al poporului român, dorinţa noastră de a trăi într-o lume civilizată, lipsită de convulsii, bucuria de a construi şi nu de a distruge civilizaţia.
Meritele şi profesionalismul dvs. în misiunea de menţinere a păcii în Kosovo, au fost recunoscute şi de către Organizaţia Naţiunilor Unite, jandarmii români fiind decoraţi cu Medalia ONU “În serviciul păcii”. Iată, că instituţia căreia îi aparţineţi, reuşeşte să devină tot mai mult una dintre emblemele consistente ale transformării României într-un stat pe deplin european.
Sper ca exemplul şi experienţa dvs să fie urmată şi de jandarmii celorlalte detaşamente care primesc nobila misiune de a asigura pacea, acolo unde valorile democraţiei o cer.
Permiteţi-mi ca în încheiere, să vă felicit pentru stăruinţa, abnegaţia şi modul bărbătesc cu care acţionaţi pentru îndeplinirea misiunilor încredinţate şi să vă urez succes în tot ceea ce întreprindeţi, pentru creşterea prestigiului Jandarmeriei Române.”
Jandarmi medaliaţi pentru activitatea din Kosovo
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei