25.6 C
Craiova
luni, 4 august, 2025
Știri de ultima orăActualitateResursa de apă pentru populaţie şi animale, insuficientă în opt judeţe

Resursa de apă pentru populaţie şi animale, insuficientă în opt judeţe

Comandamentele locale de pompieri au transportat astăzi cantităţi de apă în 16 localităţi din judeţele Bacău, Ialomiţa, Neamţ, Olt, Vaslui, Vrancea, Constanţa şi Maramureş pentru suplimentarea resursei de apă pentru populaţie şi animale, precizează un comunicat al Ministerului Internelor şi Reformei Administrative (MIRA).
Prefecturile din toată ţara au raportat astăzi ministerului măsurile dispuse pentru prevenirea şi atenuarea efectelor caniculei. Conform situaţiei raportate, până la ora 18, în 19 judeţe au fost înfiinţate 99 de corturi de prim ajutor pentru asigurarea asistenţei medicale pentru persoanele în vârstă sau cele cu afecţiuni care pot fi agravate de caniculă. De asemenea, în Capitală au fost instalate 29 de puncte de distribuţie a apei şi 14 corturi de acordare a ajutorului medical.
În ceea ce priveşte cele 16 localităţi unde a fost necesară intervenţia pompierilor în vederea sumplimentării resursei de apă, MIRA precizează că autorităţile publice locale monitorizează în continuare situaţia.
Potrivit comunicatului, celelalte judeţe au raportat că nu înregistrează probleme în ceea ce priveşte eventualele efectele ale caniculei prelungite.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS