25.6 C
Craiova
luni, 4 august, 2025
Știri de ultima orăActualitatePoveştile nemuritoare ale adolescenţilor

Poveştile nemuritoare ale adolescenţilor

În epoca televiziunii şi a computerelor, câţiva elevi craioveni au readus la viaţă basmele cu prinţi, prinţese şi cai albi şi au arătat că în viaţa noastră agitată este încă loc pentru poveştile nemuritoare ale copilăriei.

Cuvintele „A fost odată ca niciodată“ ne duc cu gândul la copilărie, la anii în care stăteam ghemuiţi în poala bunicii şi ascultam fermecaţi poveştile bunicului despre frumoasa prinţesă salvată de prinţul care a învins toţi zmeii şi balaurii şi despre zâna cea bună care le-a vegheat fericirea până la adânci bătrâneţi. Aceste cuvinte se regăsesc însă şi în limbajul unor liceeni din zilele noastre, care, pe lângă computer, telefon mobil, jeanşi şi muzică în format electronic, au făcut loc şi basmelor.
Şapte craioveni au obţinut premii la cea de-a doua ediţie a Concursului Naţional de Creaţie „Basmele Reginei Maria“, la care au participat 217 elevi din 17 judeţe. Acest concurs are ca punct de plecare volumul „Poveşti“ al reginei Maria şi se desfăşoară sub înaltul patronaj al Casei Regale de România, membrii acesteia înmânând premiile în cadrul unei ceremonii care s-a desfăşurat la Palatul Elisabeta.

„George cel Voinic“ – un basm cu animale

Cristina Maria Constantinescu, care activează la Palatul Copiilor din Craiova, a obţinut premiul I pentru categoria de vârstă 10-12 ani cu basmul „George cel Voinic“, o poveste despre un copil care a fost ascuns de mama lui în munţi ca să nu fie răpit, aşa cum s-a întâmplat cu sora lui. „Băiatul a fost găsit şi crescut de o lupoaică şi, când a devenit bărbat, a plecat să îşi caute mama şi sora care erau ţinute prizoniere. Le-a eliberat şi au trăit cu toţii fericiţi până la adânci bătrâneţi, alături de lupoaică. Mie îmi plac foarte mult animalele şi nu am scris nici o poezie sau o poveste în care să nu apară un animal“, a povestit Cristina. Când era mică, aceasta avea drept muză câinele ei, căruia îi dedica toate poeziile. „Făceam poezii pentru el, despre tot ce făcea el, despre cât de mult îl iubeam, şi mama le scria“, a continuat Cristina, care vrea să devină medic veterinar.

Iubirea a scăpat-o de blestem

La categoria 13-14 ani, premiul I a fost câştigat tot de o elevă din Craiova. Andreea Purcea, elevă în clasa a VII-a la Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti“, a încântat juriul cu povestea ei despre o fată blestemată de un trol, o statuie care reprezintă răul şi care trebuia să ucidă în numele răului. „Se plimba prin oraş şi aduna victime pentru trol. Dacă oamenii nu ghiceau ce visa ea trei nopţi la rând, le tăia capul. Însă un spiriduş ajută un tânăr să îi ghicească visele şi astfel se rupe blestemul, fata se îndrăgosteşte de el şi se căsătoresc“, a povestit Andreea. Adolescenta este pasionată de Egiptul Antic şi de faraoni şi nu ratează nici un documentar despre acest subiect. Vrea să devină arheolog, dar până atunci îşi pune la punct condiţia fizică. Joacă tenis de trei ani, volei, îi place fotbalul, iar echipele ei preferate sunt Steaua Bucureşti şi Barcelona.

O prinţesă cu ochi de foc

Elevii craioveni au obţinut marele premiu şi la categoria 16-18 ani, juriul concursului fiind cucerit de basmul „Prinţesa cu ochii de foc“ al lui Carmen Ciocionică, elevă în clasa a IX-a la Colegiul Naţional „Elena Cuza“ din Craiova. „Este vorba despre o prinţesă care avea cei mai frumoşi ochi, dar care erau foarte trişti şi nimeni nu o putea înveseli. La un moment dat a apărut Noleu, un băiat sărman care a facut-o pe prinţesă să zâmbească şi să îi strălucească ochii“, a povestit Carmen. Cu toate că scrie basme frumoase, eleva se regăseşte în proza filosofică pe care o scrie şi vrea să lucreze în domeniul jurnalismului. În afară de scris, lui Carmen îi plac şi dansul, pe care l-a practicat opt ani, şi designul interior.

„În fiecare dintre noi se regăseşte un copil“

„În fiecare dintre noi se regăseşte un copil“, crede Sorina Caragiani, elevă în clasa a XI-a la CN „Elena Cuza“, care activează la Palatul Copiilor, la Secţia Jurnalism, şi a obţinut locul II la concursul de creaţie cu basmul „Frumoasa Frumoaselor“. „O prinţesă îşi întâlneşte alesul în vis, dar se bucură de regăsirea lui şi în planul real. Liniştea lor este tulburată de o forţă a răului care le pune dragostea le încercare. Cei doi se bucură de un final fericit şi îşi trăiesc povestea“, a spus Sorina, care este prezentatoarea tuturor spectacolelor organizate de Palatul Copiilor şi colaborează la emisiunea „De vorbă fără catalog“ a postului de radio Oltenia Craiova. „Îmi place să fiu în centrul atenţiei, să mă implic în acţiuni publice. Îmi place să citesc, să scriu. Atunci când suntem provocaţi, când trebuie să participăm la un concurs, avem mai multă poftă să scriem, să ne exprimăm gândurile“, a spus Sorina. Basmul-parodie „Căprioara mov“ i-a adus Irinei Gheorghişor, elevă în clasa a X-a la Colegiul Naţional „Elena Cuza“ din Craiova, premiul II la acest concurs de creaţie. „Este prima dată când scriu un basm, dar am mai scris poezii şi parodii. În basmul meu, un împărat combină nişte substanţe şi reuşeşte să facă o căprioară mov, care uimeşte pe toată lumea“, a explicat Irina.
În acest an ea a obţinut şi premiul I la olimpiada naţională de limba spaniolă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU