O surpare masivă de teren s-a produs în zona exploatării miniere din Lupeni, judeţul Hunedoara. Potrivit Mediafax.ro, în urma acestui incident s-a format o groapă de câţiva metri adâncime în gospodăria unei familii, unde au căzut copaci din livadă şi bucătăria de vară. Drumul care duce spre vechea carieră din Lupeni ar putea şi el să fie afectat de alunecarea de teren, la fel şi casele care se află la câteva zeci de metri de groapa formată.
Reprezentanţii Diviziei Miniere şi autorităţile spun că aşteaptă ca terenul să se stabilizeze pentru a găsi soluţii. În plus, conducerea Primăriei Lupeni a afirmat că aşteaptă ca reprezentanţii Complexului Energetic Hunedoara să stabilească dacă terenul le aparţine sau este proprietatea familiei care locuieşte acolo.
În subteranul zonei în care a avut loc surparea există galerii care aparţin Minei Lupeni, terenul de la suprafaţă, pe care sunt construite case, fiind expropriat, în urmă cu mai mulţi ani, dar nu în totalitate. Reprezentanţii Diviziei Miniere din cadrul Complexului Energetic Hunedoara au afirmat că surparea a apărut într-un perimetru care aparţine Minei Lupeni – adică în subteranul zonei sunt galerii, dar nu se ştie dacă terenul, la suprafaţă, a fost expropriat.

