Știri de ultima orăActualitateViitura aşteptată pe Dunăre va fi ţinută sub control de barajele din Mehedinţi

Viitura aşteptată pe Dunăre va fi ţinută sub control de barajele din Mehedinţi

Vicepremierul Liviu Dragnea, aflat în judeţul Mehedinţi împreună cu o echipă de specialişti de la Administraţia Bazinală de Apă (ABA) Jiu, dar şi de la Ministerul Energiei, a analizat ieri situaţia reală la cele două baraje, Porţile de Fier I şi II şi a verificat dacă totul este pregătit pentru prevenirea efectelor viiturii de pe Dunăre, care este aşteptată în cursul zilei de sâmbătă la Mehedinţi. Concluzia care s-a desprins în urma acestei vizite a fost că în ţara noastră Dunărea nu va pune în pericol nici o localitate, iar viitura va fi controlată de cele două baraje. „Cei de la Porţile de Fier împreună cu domnul director reglează debitul în aşa fel încât să nu creeze probleme în amonte la partenerii sârbi, dar să nu ne creeze nici nouă în aval. Cea mai importantă decizie a fost golirea barajului şi lacului de acumulare de la Orşova până la un nivel încât să lase Dunărea să curgă natural, dar în amonte să scadă, dar şi să fie un debit normal astfel încât activităţile să nu fie afectate. Colaborarea dintre Apele Române şi Hidroelectrica este foarte bună, coorodonare de care depinde toată succesiunea de evenimente de alungul Dunării. În 36 de ore ajunge viitura aici şi trebuie să ţinem cont de faptul că ne aşteaptă câteva săptămâni cu presiune pe toată Dunărea, dar modul de colaborare între baraj şi Apele Române ne ajută pe noi foarte mult. O spunem cu toată responsabilitatea că este exclus ca în vreo zonă să se pună problema evacuării pentru că nu există niciun fel de risc ca vreun dig să fie rupt sau fisurat. Tot sistemul este pregătit. Dar este important ca în fiecare zi să fie aceeaşi promptitudine şi să fim pregătiţi pentru acţionare. Patru-cinci săptămâni vom fi în alertă”, a declarat vicepremierul României, Liviu Dragnea la Drobeta Turnu Severin.

Specialiştii de la Hidroelectrica spun însă timpul în care viitura cea mare va ajunge la baraj depinde de cât de repede curge dinspre Serbia. „Timpul de propagare a viiturii depinde foarte mult de Serbia, la ora actuală viiturile se unesc între ele, dar după modul în care a evoluat până acum se duce la o întârziere a ajungerii viiturii aici. Până acum tot ce s-a întâmplat este conform schemei”, a declarat un specialist de la Hidroelectrica.

Dunărea nu va atinge nivelul din 2006

Directorul Hidroelectrica Mehedinţi a spus că partea sârbă este într-o permanenţă colaborare cu judeţul Mehedinţi şi cu cei de la Baraj, informaţiile privind debirul Dunării sunt transmise direct şi în timp util pentru ca viitura să nu prindă pe nimeni pe picior greşit. Directorul ABA Jiu a afirmat spus că fluviul nu va atinge cotele alarmante din anul 2006, când debitul a trecut de 14.500 metri cubi pe secundă, iar la nivelul la care Dunărea intră acum în ţară, situaţia este sub control. „În aval de Porţile de Fier avem un debit care se modifică în funcţie de ce intră în ţară, în jur de 12.000, deci în aval de PF II acest debit poate să fie controlat de către Apele Române în sensul că în toate localităţile cu puncte critice am putut să facem faţă acestui debit, aici mă refer şi la judeţul Mehedinţi, începând cu localitatea Cozia unde deja s-a făcut un dig de saci cu nisip, în aval de Dolj de asemenea s-a lucrat la înălţarea digului, în Bechet se lucrează la fel la supraînălţarea digului, de altfel în toate zonele unde şi în trecut viitura a făcut probleme, pentru că ne aşteptăm la ce este mai rău. situaţia ne ajută că am avut destul timp să acţionăm. În perioada următoare se aşteaptă un debit de 13.500 care va fi tranzitat şi prin cele două contrucţii hidrotehnice şi în aval nu se pune problema la digurile să fie rupte. (…) Potrivit informaţiilor de la Institutul Naţional de Hidrologie, debitul Dunării nu va depăşi 13.500 metri cubi, dar noi trebuie să colaborăm şi să gestionăm foarte bine situaţia. Se estimează ca vineri-sâmbătă să vină acest debit maxim de Dunăre, dar nu ştim nici noi cu precizie când va ajunge. Din experienţa din 2006 situaţia devine periculoasă după 14.500-15.000 mc/s, dar acum nu se pune problema”, a spus Marin Tălău, director ABA Jiu.

Ajutoare pentru Serbia

Pentru că fenomenele meteorologice au produs pagube însemnate în Serbia, angajaţii Hidroelectrica vor trimite în acest asfârşit de săptămână tiruri întregi cu apă şi alimente. „Am luat legătura cu sindicatul şi vom trimite în Serbia cinci tiruri cu apă minerală la sfârşitul săptămânii, dar le vom trimite şi alte ajutoare în localităţile unde au fost cele mai mari probleme”, a precizat Nicu Tudorescu, director Hidroelectrica.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS