„Războiul“ memoriei
O echipă de oameni de ştiinţă din Statele Unite ale Americii a aflat pentru prima dată cum colaborează, dar şi cum intră în conflict memoria pe termen scurt şi memoria pe termen lung. Rezultatele studiilor efectuate de un grup de cercetători coordonaţi de Nicolas Schweighofer, din cadrul Departamentului de Cinetică Biologică şi Terapie Fizică al Universităţii din California de Sud, ar putea fi piatra de temelie pentru descoperirea unor tratamente şi terapii mai eficace în cazul pacienţilor care au suferit un atac cerebral. Potrivit informaţiilor existente până acum în acest domeniu al medicinei, dacă o persoană se concentrează pe învăţarea secvenţială a aptitudinilor motrice (de exemplu, ţine în fiecare mână o minge şi învaţă să le arunce simultan în acelaşi fel), acestea sunt stăpânite relativ repede, însă riscul să fie uitate odată cu trecerea timpului este destul de mare. Totuşi, dacă aceeaşi persoană îşi dedică timpul învăţării unor abilităţi motrice multiple (de exemplu, învăţarea a două tipuri diferite de aruncări), fiecare dintre ele va fi învăţată mai încet, însă ambele mişcări vor fi ţinute minte pentru o perioadă mai mare de timp, după cum susţin cercetătorii. Cu alte cuvinte, atunci când creierul se poate baza pe memoria motrică pe termen scurt pentru a gestiona învăţarea unei singure sarcini motrice, el va face întocmai acest lucru, fără a angaja în acest proces şi memoria pe termen lung. În schimb, dacă nu „oferim“ creierului această posibilitate şi trecem permanent de la o acţiune motrică la alta, memoria pe termen lung va fi nevoită să „intervină“, păstrând astfel mai mult timp gesturile învăţate. Într-adevăr, în acest caz este nevoie de o perioadă mai lungă de timp pentru a stăpâni acţiunile pe care ne-am propus să le învăţăm, însă nu le vom uita repede, graţie memoriei pe termen lung.
