Prelungirea negocierilor dintre AVAS şi Aero Vodochody Cehia este percepută ca „semn rău“ de sindicaliştii din companie. Deşi se poartă discuţii pentru disponibilizarea a 180 de persoane, cehii dau asigurări că vor investi serios în Bănie.
Sindicatul de la Avioane Craiova se teme de ce este mai rău, având în vedere că s-au prelungit încă o dată negocierile dintre Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) şi cehii de la Aero Vodochody a.s. În condiţiile în care fabrica de la Craiova este în criză de comenzi, iar situaţia financiară nu este dintre cele mai bune, angajaţii nu pot sta liniştiţi nici măcar dacă ar vedea semnat contractul între cehi şi AVAS. În timp ce la Bucureşti se negociază contractul de vânzare-cumpărare, în Bănie, altă echipă de la Aero poartă discuţii cu sindicaliştii. Intenţia este de a elimina din Contractul Colectiv de Muncă (CCM) prevederile legate de plata salariilor compensatorii către cei disponibilizaţi colectiv. Se vorbeşte că vor fi date afară până la 180 de persoane. În CCM este prevăzut că persoanele care pleacă vor primi un număr de salarii compensatorii, în funcţie de vechime.
„Principala solicitare a cehilor este legată de plăţile compensatorii pentru disponibilizaţi. Numărul celor care vor fi disponibilizaţi nu este bătut în cuie, dar vor fi. Ei au spus că în viitor ar putea avea loc şi angajări, dar pentru început nu pot fi menţinuţi atâţia oameni“, a spus Victor Peţa, liderul sindical de la Avioane. Echipa de cehi de la Aero Vodochody s-a interesat zilele trecute şi la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Dolj despre cum stau lucrurile cu disponibilizaţii. „Au vrut să ştie care este procedura în caz de disponibilizări şi dacă li se va aproba planul de restructurare. I-am informat că, dacă au un plan de restructurare avizat, atunci disponibilizaţii pot primi şi plăţi compensatorii, şi indemnizaţie de şomaj, în funcţie de ordonanţa de guvern cu care vor fi disponibilizaţi“, a spus Daniela Dobrin, directoarea AJOFM Dolj. La Avioane mai lucrează 680 de persoane, dintre care mai mult de jumătate reprezintă personal TESA.
Salariaţi speriaţi
Sindicaliştii de la Avioane spun că nici negocierile de la Bucureşti nu merg prea bine. Cehii ar dori eşalonarea datoriilor companiei din Bănie, dar statul român pare să nu fie de acord. În tot acest timp, în fabrică planează teama că privatizarea va eşua, iar Avioane se va duce de râpă. „Sunt îngrijorat până când voi vedea contractul de privatizare semnat. Nu spun că este cea mai bună privatizare cu cei de la Aero, dar, dacă nu ne privatizăm acum, fabrica moare! Nu avem comenzi şi avem datorii mari la buget“, a menţionat Victor Peţa.
Cehii dau asigurări
Responsabilii în relaţii publice ai Aero Vodochody Cehia au precizat, pentru GdS, că au intenţii serioase în ceea ce priveşte preluarea fabricii din Craiova şi neagă faptul că negocierile cu statul român s-ar fi împotmolit.
„Nu am întâmpinat probleme până acum în procesul de negocieri cu AVAS, dar suntem hotărâţi să facem achiziţia (Avioane Craiova – n.r.) în cel mai profesionist mod cu putinţă, acordând atenţie celui mai important detaliu, ceea ce necesită timp de ambele părţi“, a precizat pentru GdS, Jana Studnickova, PR manager la Penta Investments Cehia, acţionar majoritar la Aero Vodochody. Atât Aero, cât şi AVAS susţin că negocierile au caracter confidenţial şi nu pot fi date publicităţii nici un fel de detalii. De asemenea, Aero nu precizează care va fi numărul persoanelor ce vor fi disponibilizate de la Craiova, dar se menţionează faptul că fabrica din Bănie „va trece printr-un amplu proces de restructurare“.
În Cehia, Aero are 1.300 de angajaţi, dintre care 60% direct productivi.
Componente pentru aviaţia cehă
Aero Vodochody a anunţat ieri că va produce la Craiova piese pentru aviaţia militară din Cehia. „Intenţia noastră de bază este să continuăm producţia aviatică la Craiova. Avem un parteneriat pe termen lung cu Forţele Aeriene din Cehia, cu care avem un contract de piese de aeronautică. Intenţionăm să dezvoltăm acest proiect atât în fabrica din Cehia, cât şi în cea din România“, a declarat Jana Studnickova, reprezentanta cehilor de la Aero.