Lumea femeilor
de Alain Touraine
Traducere din limba franceză de Magda Jeanrenaud
Grupul Editorial ART, 2007
O apariţie de excepţie în peisajul editorial românesc este „Lumea femeilor“ a reputatului sociolog francez Alain Touraine. Autorul, născut în 1925, este unul dintre promotorii sociologiei acţiunii, cu o laborioasă activitate în câmpul cercetării. A publicat până în prezent 17 cărţi, în care a studiat inclusiv mişcarea muncitorească franceză (ceea ce el a numit „conştiinţa clasei muncitoare“) şi s-a aplecat asupra modernităţii noastre într-un volum intitulat „Critica modernităţii“. Ultima sa carte de până acum a apărut în 2007 („Penser autrement“).
„Lumea femeilor“ este rezultatul unei profunde analize întreprinse asupra statutului femeii în societatea postindustrială şi a unei colaborări la care au participat mai multe cercetătoare din Hexagon. Studiul lui Touraine, sprijinit de Primăria Parisului, dar şi de Ministerul Muncii, Coeziunii Sociale şi Locuinţei, îşi propune să analizeze ceea ce autorul defineşte a fi felul în care femeile se văd pe ele însele într-o epocă în care gândirea dominantă le relegă în zona obedienţei ancestrale, dar şi modul în care ele însele rup cu trecutul de o manieră spectaculoasă.
Touraine distinge între abordările de tip heterosexual (gen, al doilea sex) şi cele unde strălucesc feministele americane, cu Judith Butler pe post de mare preoteasă a gândirii ce respinge definiţia naturalistă a feminităţii (aşa cum a fost analizată în lucrarea „Gender Trouble“).
Cum ideea de gen este considerată de aceşti analişti de ultimă oră purtătoare a unui „determinism social“ sau chiar ideologic, care „ştampilează“ negativ comportamentele feminine, cercetarea întreprinsă de Touraine şi colaboratoarele sale ajunge la o concluzie remarcabilă: femeile vor să fie cunoscute nu ca „al doilea sex“ (resping corelativul biologic, deşi îl asumă), ci în calitate de „actriţe ale istoriei“. Corelativul acestei autoafirmări este simplu: „Eu sunt femeie“, cu tot ce incumbă această proiectare în societate.
Touraine analizează într-o lucrare de o extraordinară acurateţe ştiinţifică felul în care femeile se construiesc pe sine împotriva „icoanei“ pictate fals de bărbaţi, felul în care îşi definesc sexualitatea (sexul se revoltă împotriva genului!), relaţiile şi raporturile dintre cele două sexe, efortul de emancipare întreprins de femei în arealul lor social, ceea ce nu implică neapărat o „mişcare socială“, dar şi felul în care asistăm, graţie acestei ofensive, la o „recompunere a lumii“. Autorul analizează, în câmpul de observaţie francez, şi lumea femeilor musulmane (ştiaţi că în Franţa există o grupare a femeilor musulmane intitulată „Nici târfe, nici supuse“?), dubla ambivalenţă care se desprinde din observarea acestei lumi aparte, ca şi frica de violenţă. Un capitol aparte este dedicat faimosului „voal“ musulman, care a stârnit acum câţiva ani mari dispute în lumea învăţământului francez. Multe dintre musulmane cred că voalul reprezintă „un mijloc de a limita agresivitatea sexuală a femeii“, iar în Iran, ţară cu cutume radicale în ceea ce priveşte femeia, se crede că aceasta „este expresia dezlănţuită a unei modernităţi sălbatice“. De aici, protecţia voalului.
Fie, dar nu cred că obiceiul de a mărita fetiţe de 12 ani cu bărbaţi maturi reprezintă o manieră a de a proteja femeile de agresiunea lumii moderne. În acest caz, mullahii nu sunt decât „ciobani“ care dictează după reguli ce aparţin elevilor trecuţi, aşa cum s-a putut vedea în filmul afgan „Osama“, difuzat recent la TVR.
Cartea lui Alain Touraine ar trebui să devină un punct de reper şi pentru mişcarea de emancipare a femeilor din România, ţară atât de „orientală“ uneori în asumarea unor moravuri vetuste.
