Afgana din Ferentari

Cu siguranta, acum, la nivelul problematicii „tigan cersetor din Romania aflat la produs la Bruxelles“ se observa ceva nou. O miscare foarte rapida, bine gindita, unitar organizata si executata. Si la un mod atit de unanim incit ar stirni invidia chiar si a noului membru de partid, eminentul creator de moda care este domnul Catalin Botezatu.

Am evocat acest nume doarece este absolut limpede ca un coleg de-al Domniei sale, cel putin la nivel de vocatie, a gindit noul look al doamnelor noastre de etnie roma venite sa adune bani in capitala Europei pentru vreun nou castel cu turnulete care sa se adauge zestrei sarmanilor copilasi. Noutatea este ca s-a dus vremea multelor si suprapuselor fuste colorate si crete care ne erau deja, mai de demult, semn de identificare pe strazile batrinei Europe.

Moda de vara este dominata, in proportie de peste 80% din cazuri, de aparitia surprinzatoare a doamnelor rome in vestimentatie stil afgan, copie fidela dupa fotografiile din timpul recentului conflict, difuzate peste tot in lume pentru a impresiona opinia publica prin demonstratia, de visu, a mizeriei in care cufundasera talibanii populatia Afganistanului. Doamnele noastre au adoptat deci imbracaminte neagra, de preferinta din voal (ieftin, daca il procuri din magazinele care vind de obicei acest produs, angro, pentru furnituri pompe funebre), acelasi voal fiind pus si pe cap, strins cuminte sub barbie.

Indicatiile regizorale sint insa mult mai complexe si interesante. In primul rind, este de remarcat ca personalul desemnat pentru aceasta activitate a fost ales cu mare grija, toate specimenele apartinind stilului „mai alb, tras la fata si cit se poate de slabuta“. Apoi, doamnele noastre rome au fost rugate sa stea mereu in genunchi si sa nu faca alta miscare decit o vaga leganare continua inainte-inapoi, palida imitatie a unei rugaciuni islamice. Au primit indicatia precisa sa nu vorbeasca decit daca tin mina la gura, asta pentru a acoperi sirul mult prea vizibil de dinti de aur.

Succesul noii colectii de vara este evident, astfel incit, de citeva zile, a fost extins si la celelalte doamne rome care, din cauza virstei, corpolentei si tenului mai inchis al pielii, au ramas in categoria a doua de munca, cea trimisa la produs in stil clasic.

Un fel de-a spune „clasic“, caci si la aceasta categorie de lucru s-au adaugat elemente noi. In primul rind, un adaos foarte important de populatie, numarul de cersetori romi de origine romana dublindu-se, cel putin, in ultimele citeva zile. Celebra strada comerciala din Bruxelles, „Rue Neuve“, este in prezent literalmente ocupata numai de-ai nostri. Eu am numarat 18 in posturi fixe si patru mobile, in plus fiind si patru „controlori“ in geaca de piele neagra, camasa neagra, pantaloni verzi si pantofi maro cu rosu, bruneti bine si foarte atenti dupa vreo (foarte improbabila) aparitie a unei masini de politie.

„Post fix“ inseamna statul pe jos intr-una din urmatoarele formatii: mama (sau tata) cu un copil mic in brate si cu altul tirindu-se primprejur; doi sau mai multi copii cu un animal (moda preluata de la cersetorii europeni); bunica cu mama (sau invers) in cirje sau pe un scaunel improvizat din lazi. „Postul mobil“ revine in genere tinerelor rome cu copil mic (tinut nu in brate, ci intr-o esarfa pusa dupa umeri), vizibil mai rapide si, in consecinta, antrenate sa urmareasca „tinta“ pe o distanta relativ mare, de citeva zeci de metri, tinguind acelasi binecunoscut refren: „S’il vous plait, donnez-moi quelque chose pour manger! Je viens de Roumanie, s’il vous plait!“.

S-a marit considerabil si numarul muzicantilor stradali. Daca pina in urma cu doar citeva zile, ei actionau de regula in formula solistica, acum, in locurile cele mai bune, adica restaurantele din centru, Rue Neuve, Place Louise, in tramvaiele spre aceste zone, se lucreaza in duet, cel mai obisnuit fiind acordeon si vioara. In fine, tot ca noutate, e clar ca cineva se ocupa sa puna ordine in activitatea aceasta lucrativa, deoarece, acum, cei mai vechi in bransa lucreaza pe zonele cele mai banoase, iar noii veniti, fie cei care curg in flux continuu din Romania, fie cei translati pentru moment de pe spatiul francez, sint pusi sa ocupe locuri la periferie, cei mai noi ajungind chiar si in gari. Neplacut lucru, deoarece acolo este in functiune o alta mafie, mult mai veche, cea a cersetorilor locali si a columbienilor vinzatori de suvenirului. Ale noastre au insa avantajul ca, avind de etalat doar copilul de serviciu, se pot pune mai aproape de intrari, fiind si mai mobile in cazul raidurilor politiei.

Desigur, a ajuns si pina aici intentia declarata a Romaniei de a incepe sa stopeze cumva, cindva, cit de curind, acest flux de cersetori. Numai ca, deocamdata, este sezon de vacanta si cineva mai trebuie sa si traiasca, iar santierele castelelor de acasa implica cheltuieli serioase. Asa ca, intr-o liniste absoluta, ai nostri haladuiesc in continuare, vorbind romaneste, anuntindu-si fara probleme identitatea romaneasca, in lipsa de altceva, reprezentindu-ne ca natie.

Cum? Asa: la intrarea in Biserica celebra de linga Grande Place, ieri dupa-amiaza, doamna roma aflata la „post fix“ a avut o vizita surpriza care a bucurat-o. O concetateana a noastra, „in stil afgan“, a venit spre ea, s-au pupat si a urmat halucinantul dialog in limba romana… „De unde vii, fa? D’acasa?; – Nu, da la Paris!“.

Si toate acestea, din pacate, nu sint date desprinse din „retetarul Dincu“, de ocupat atentia presei in perioada estivala. Este doar o frintura din viata si comportamentul concetatenilor nostri aflati la munca in strainatate. Iar urmarea logica este cea pe care o anuntam degeaba de luni de zile: la Bruxelles, in mod discret, dar foarte activ, lumea se intilneste pe culoarele puterii pentru a discuta despre eventuale masuri de sanctionare impotriva Romaniei.