„La omul sarac, nici boii nu trag! Si cum stau lucrurile anul asta cu agricultura si cu recolta saraca, de-o numeri bob cu bob, numai de pe urma pamintului sa nu traiesti, ca foamea te maninca!“. Asa vorbesc taranii pe la porti si cei mai nevoiasi ridica neputinciosi din umeri si se ingrozesc in fata iernii lungi ce va veni si ii va gasi cu camara si patulul gol. Bucata de pamint pe care cultivasera griu era singura speranta si pentru familia Ghita din Virvorul de Jos. Din recolta urma sa manince si ei o piine si sa dea si la animale. Doi porci, unul mai mare si altul abia rasarit, de poti sa-l pierzi prin curte, insemnau pentru cei sase membrii ai familiei mincarea ce ii va scoate din iarna, masa de Craciun si slana si untura cu care vor intra in primavara. Dar cum griul s-a facut ioc, Marioara si barbatul ei nu au de ales. Trebuie sa vinda animalele pentru citiva saci cu faina.Daca ar fi numai ei s-ar mai descurca, dar nu isi pot lasa copiii sa flaminzeasca…
Trei fetite frumoase si sanatoase sint bucuria si toata averea sotilor Ghita. In rest, curtea e goala, casa sta sa cada si vintul sufla prin buzunare si prin patul. Tineretea nu le este de nici un folos, ca degeaba ai forta de munca si vrei sa muncesti, daca o faci pentru altii si in van.
1.500.000 de lei, ajutorul de la primarie, sint banii din care trebuie sa manince, sa se imbrace si sa le mai cumpere si copiilor cele trebuincioase pentru ei si pentru scoala. S-au obisnuit deja ca la capitolul bani sa fie mereu un minus, un gol pe care nu il vor umple niciodata.
Ajutor de nadejde de la un copil de opt ani
Tot timpul Marioara sta acasa, are grija de gospodarie si de copii, numai una dintre fetite, cea mai mare, fiind de virsta scolara. Barbatul munceste pentru primarie, sa isi faca zilele de munca, pentru ca altfel se duc si cei citiva gologani pe care ii iau pe ajutor.
In casa mai locuieste si tatal Marioarei, de 53 de ani, pensionar CAP cu o pensie mizera, de 210.000 de lei. Bunicul fetelor este bolnav de epilepsie si nu poate ajuta nici macar la intretinerea gospodariei.
„Face crize foarte des, si de cinci-sase ori pe saptamina. Nici nu avem bani sa ii luam medicamente si la Craiova. La control, cu ce sa il duci? Inainte mai lua ajutor de handicap, dar l-a pirit lumea prin sat ca mai taia si el lemne pe la oameni, mai facea cite ceva pentru un ou, o bucata de brinza. I-au taiat ajutorul si nu i-am mai facut dosar“, povesteste Marioara.
De mai mare ajutor decit tatal ei ii este femeii fata cea mai mare, Alina, de opt ani, care are deja responsabilitati. „Cit fac eu mincare, ea sta cu cele mici, mai ales cu Madalina, care are numai un an. Stiu ca s-ar juca si i-ar placea sa stea cu copiii pe ulita, dar nu avem ce face, trebuie sa ma ajute…“, spune mama fetei.
Alina nu o contrazice si spune ca prefera sa mearga la scoala, pentru ca acolo macar in pauze are timp de hirjoneala cu colegii si prietenii. Dar ii place si cartea si a luat chiar premiul II cu diploma la sfirsitul acestui an.
Pamint putin, recolta deloc
Anul acesta a fost parca mai greu decit multi altii pentru familia Ghita. Din cauza secetei, griul nu s-a facut deloc si Marioara nu are faina nici cit sa framinte piine o data:
„Avem un pogon si jumatate. Am zis ca facem si noi de citiva saci de faina. 30 de baniti de griu mai aveam si pe toate le-am bagat in pamint cu gindul la recolta de acum. S-a ales praful! Acum trebuie sa vindem porcul cel mare, sa luam citiva saci de faina si cartofi, ca trebuie sa le dau copiilor de mincare. Imi pare rau de el, dar pina la Craciun ce sa ii dau de mincare? Asa am vindut toate animalele de nevoie, ca si capra am vindut-o ca sa am bani sa fac documentele pentru dosarul de ajutor social“.
Alina, Madalina si Roxana sint singura alinare a sotilor Ghita. Cele trei fetite le lumineaza curtea si le indulcesc amarul. Se gindesc insa cu mihnire ca fetele vor creste si, odata cu ele, nevoile si pretentiile. Numai saracia ramine aceeasi…
