O șoferiță de 35 de ani a fost prinsă de poliție în timp ce conducea cu 176 km/h, pe un drum național cu limita de 50, în județul Constanța. Explicația acesteia în fața polițiștilor a fost că i se ardeau cozonacii din cuptor, scrie Hotnews.
Femeia a fost prinsă cu această viteză vineri seară, pe Drumul Național 38 Agigea-Negru Vodă. „Oprită de colegii noștri de la Biroul Siguranță Rutieră Mangalia, vitezometrul s-a oprit la cifra «magică» de 176 km/h. Motivul invocat? Un scenariu demn de o dramă culinară: «Se ard cozonacii în cuptor!»”, transmite sâmbătă IPJ Constanța, într-un comunicat citat de Ziua Constanța.
Polițiștii continuă într-o notă ironică: „Acum, noi nu știm dacă aluatul era cu nucă sau cu stafide, dar știm sigur că la o asemenea viteză, riscul nu era doar să iasă cozonacul prea rumenit, ci să se transforme întreaga mașină într-o amintire”.
Cei mai scump cozonaci
Acum, șoferița va plăti foarte scump cozonacii pe care mai bine i-ar fi lăsat să se ardă. Aceasta a fost amendată cu peste 1.800 de lei și i-a fost suspendat permisul de conducere pentru 120 de zile. „Nota de plată pentru «rețeta» vitezei? Pauză de condus de 120 de zile (suficient timp pentru a învăța toate secretele cofetăriei, dar din postura de pieton), și nota de plată: peste 1.800 de lei (echivalentul a vreo 20 de cozonaci premium, gata copți)”, precizează IPJ Constanța.
Polițiștii fac apel la șoferi ca în perioada sărbătorilor să respecte regulile de circulație.
Citește și: Nicușor Dan, alături de șeful PSD Prahova la mănăstire, în Vinerea Mare

