-1.5 C
Craiova
miercuri, 17 decembrie, 2025
Știri de ultima orăLocalDolj(VIDEO) Parfumuri contrafăcute în valoare de aproape 5 milioane de lei, descoperite de polițiștii de frontieră doljeni

(VIDEO) Parfumuri contrafăcute în valoare de aproape 5 milioane de lei, descoperite de polițiștii de frontieră doljeni

-

Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial Giurgiu au descoperit, într-o acțiune de tip BLITZ, peste 14.000 de produse de parfumerie susceptibile a fi contrafăcute, estimate la aproape 5 milioane de lei dacă ar fi fost comercializate ca produse originale.

Descoperirea a avut loc în apropierea podului Calafat-Vidin

Pe data de 14 decembrie 2025, în jurul orei 16:45, polițiștii de frontieră de la Sectorul Calafat, în cooperare cu lucrători ai Direcției Regionale Vamale Craiova – Serviciul Echipe Mobile Calafat, au oprit pentru verificare un ansamblu rutier bulgăresc, format din cap tractor și semiremorcă, care circula pe ruta Bulgaria-Italia. Controlul a avut loc în parcarea de lângă stația de taxare a podului Calafat-Vidin, pe DN56.

În timpul verificării, polițiștii au identificat în compartimentul de marfă flacoane de parfumuri purtând însemnele unor mărci cunoscute, dar pentru care șoferul nu deținea documente de proveniență.

Investigații și măsuri legale

Cantitatea totală inventariată a fost de 14.090 de produse. Întreaga marfă a fost ridicată și introdusă în Camera de Corpuri Delicte a S.T.P.F. Dolj pentru continuarea cercetărilor.

Pentru fapta sa, șoferul bulgar se află sub anchetă penală pentru punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată, conform art.102, alin.1, lit.4 din Legea 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice.

Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu desfășoară zilnic acțiuni împreună cu instituțiile abilitate pentru prevenirea și combaterea activităților ilegale, depistarea și sancționarea celor care încalcă legea. Autoritățile subliniază că astfel de intervenții sunt menite să protejeze siguranța participanților la trafic și a cetățenilor.

Citește și: Primăria Râmnicu Vâlcea asigură plata integrală a indemnizațiilor pentru persoanele cu handicap grav, în ciuda constrângerilor bugetare

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Peste 100 kg de articole pirotehnice, confiscate în Craiova

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice...

ȘTIRI GdS