Cel puțin 23 de persoane au fost rănite, dintre care trei se află în stare critică, în urma prăbușirii unei atracții dintr-un parc de distracții din districtul Al Hada, o zonă montană turistică din vestul Arabiei Saudite, au anunțat autoritățile locale.
Accidentul a avut loc miercuri seara, în timp ce atracția era în plină funcțiune și plină de vizitatori. Potrivit martorilor, structura ar fi cedat brusc, provocând panică generală și scene de groază. „A fost un moment de haos total. Țipetele se auzeau din toate părțile”, a declarat un martor ocular pentru presa locală, citată de Gulf News.
Echipele de intervenție de urgență, inclusiv apărarea civilă și paramedicii Semilunii Roșii Saudite, au ajuns rapid la fața locului, acordând îngrijiri victimelor și transportându-le la spitalele din apropiere.
Parcul închis, ancheta în desfășurare
Autoritățile saudite au dispus închiderea imediată a parcului de distracții, în timp ce o anchetă amplă este în desfășurare pentru a stabili cauzele prăbușirii. Investigațiile sunt desfășurate de către reprezentanți ai autorităților municipale, Autorității Generale de Divertisment și forțelor de securitate.
Oficialii verifică dacă parcul respectiv respecta standardele de siguranță și reglementările tehnice în vigoare.
Imagini șocante pe rețelele de socializare
Incidentul a devenit viral după ce un videoclip filmat de un vizitator a fost distribuit masiv pe rețelele de socializare. Imaginile surprind momentul exact al prăbușirii atracției, urmat de țipete îngrozite din partea celor aflați în zonă.
Până miercuri seara, zona afectată a fost complet izolată, iar autoritățile au transmis că ancheta va fi tratată cu maximă seriozitate.
Îngrijorări privind siguranța parcurilor de agrement
Evenimentul a stârnit un val de îngrijorare în rândul opiniei publice saudite, în contextul în care regatul a investit masiv în dezvoltarea infrastructurii de divertisment. Incidentul ridică semne de întrebare privind verificarea tehnică și supervizarea parcurilor de distracții.
Citeşte şi: Profesorii anunță proteste masive și boicotarea bacalaureatului. Mitingul Educației pe 8 septembrie