Știri de ultima orăSportFotbal - Juniorii C de la Viitorul Știința Craiova, la un pas de finalele CN

Fotbal – Juniorii C de la Viitorul Știința Craiova, la un pas de finalele CN

Juniorii C (copii născuţi în anul 1999) de la Viitorul Știința Craiova au învins astăzi, scor 5-3, după loviturile de departajare, pe Universitatea Cluj, pe terenul „Petre Deselnicu”, din incinta Complexului Sportiv „Ion Oblemenco”, în primul joc din turneul semifinal al Campionatului Național. După timpul regulamentar de joc rezultatul a fost egal, 1-1, golurile fiind marcate de Radu Bârzan (’54), respectiv George Ganea (’28). La loviturile de la 11 metri, pentru gazde au punctat Radu Bârzan, Andrei Băloi, Bogdan Țoiu și Raul Constantinescu. Ardelenii au înscris prin Adrian Pintea și Dan Berci, iar Ganea și Andrei Pașca au ratat. 

Tehnicianul echipei Viitorul Știința Craiova, Mugur Gușatu, a mizat pe următorii jucătorii: Andrei Vlad – Constantin Olteanu (’41, Adrian Găbureanu), Raul Constantinescu, Robert Bogdan, Vladimir Screciu – Bogdan Țoiu, Andrei Băloi, Valentin Mihăilă (’69, Florin Borța), Radu Bârzan – Răzvan Gunie, Alexandru Gârbiță.
De partea cealaltă, antrenorul Universității Cluj, Călin Sălăgean, i-a trimis în teren pe: Rareș Pop – Adrian Pop, Andrei Chindriș, Daniel Chifu, Dan Berci – Olimpiu Morutan (’69, Andrei Pașca), Marco Dulca, Paul Costea (’53, Robert Szekely), George Ganea – Alexandru Pop (’47, Csaba Benko), Adrian Pintea.
După acest rezultat, Viitorul Știința Craiova a obținut două puncte în clasamentul grupei 2, iar mâine de la ora 11.00, va întâlni pe Dinamo București, tot pe terenul „Petre Deselnicu”, din cadrul Complexului Sportiv „Ion Oblemenco”.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS