31.7 C
Craiova
luni, 30 iunie, 2025
Știri de ultima orăSportTamaş a pierdut la Toulouse

Tamaş a pierdut la Toulouse

AJ Auxerre, echipa la care sunt legitimaţi jucătorii români Daniel Niculae şi Gabriel Tamaş, a pierdut partida pe care a disputat-o la Toulouse, în etapa a şaptea a campionatului Franţei. Golurile gazdelor au fost marcate de Elmander (’68) şi de Sissoko (’90+1). Dintre români, pe teren a fost prezent doar Tamaş, care a jucat pe toată durata celor 90 de minute. Apărătorul a fost notat de cotidianul L’Equipe cu 4,5 pentru evoluţia sa, în condiţiile în care cea mai mare notă din rândul fotbaliştilor de la Auxerre a fost 5,5, iar cea mai mică – 3,5. Auxerre, condusă de pe bancă în acest sezon de Jean Fernandes, are numai trei puncte şi ocupă locul al 18-lea în clasament.
Tot în runda a şaptea, surprinzătoarea lideră a începutului de sezon, Nancy, şi-a mai trecut în cont o victorie, 2-0 pe teren propriu cu Saint Etienne. Brazilianul Kim (’12) şi Fortune (’85) au marcat golurile grupării de pe „Marcel-Picot“. Formaţia antrenată de Pablo Correa are 16 puncte, dar şi un meci mai puţin disputat.
Campioana ultimilor şase ani, Olympique Lyon, a reuşit să întoarcă în stilul ei caracteristic rezultatul meciului de pe teren propriu cu Le Mans. După ce a fost condusă cu 2-0, oaspeţii punctând prin Sessegnon (’34, ’55), Lyon a marcat de trei ori în numai şapte minute (Govou ’70, Benzema ’75, Baros ’77) şi şi-a adjudecat victoria cu 3-2. Formaţia antrenată de Alain Perrin ocupă locul al cincilea, cu 12 puncte. La fel ca Nancy, Lyon are un meci mai puţin disputat.
În meciurile jucate sâmbătă seară în cadrul rundei cu numărul 7, nu s-a înregistrat nici o victorie a oaspeţilor.

Etapa a 7-a

Rezultatele înregistrate în etapa a 7-a a campionatului Franţei: Bordeaux – Monaco 2-1, Caen – Sochaux 2-2, Lyon – Le Mans 3-2, Nancy – Saint Etienne 2-0, Rennes – Lille 2-2, Strasbourg – Lorient 0-0, Toulouse – Auxerre 2-0, Valenciennes – Metz 0-0. Aseară, s-au jucat meciurile: Nice – Lens, Paris SG – Marseille
Clasament: 1. Nancy 16 puncte; 2. Valenciennes 14; 3. Bordeaux 14; 4. Monaco 13; 5.Lyon 12; 6. Rennes 12; 7. Lorient 12; 8. Strasbourg 11; 9. Le Mans 10; 10. Nice 8; 11. Lille 8; 12. Saint Etienne 8; 13. Paris SG 7; 14. Toulouse 7; 15. Marseille 6; 16. Caen 4; 17. Sochaux 3; 18. Auxerre 3; 19. Lens 2; 20. Metz 2.
Etapa viitoare: Auxerre – Nice; Le Mans – Valenciennes; Lens – Nancy; Lille – Bordeaux; Lorient – Rennes; Metz – Lyon; Monaco – Paris SG; Marseille – Toulouse; Saint Etienne – Caen; Sochaux – Strasbourg.

 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS