O executie spectaculoasa incercata de atacantul motrenilor, Alin Volocaru, intr-un amical, l-a facut indisponibil pe timp nelimitat pe fotbalistul in care tehnicianul Silviu Lung isi pusese mari sperante pentru retur. Volocaru a incercat o foarfeca in amicalul cu Severnav si s-a ales, din cauza terenului inghetat, cu un disc de la coloana vertebrala deplasat.
Jucatorul va efectua o tomografie la Craiova, dupa care va fi diagnosticat precis si se va cunoaste si perioada de recuperare. Nici Soo nu a fost ocolit de emotii, medicul sportiv Geamanu, de la Târgu Jiu, trimitându-l pe jucator la Craiova pentru investigatii suplimentare, fotbalistul fiind suspectat de probleme la inima.
Meciurile amicale ale motrenilor cu Minerul Mehedinti si Building au fost anulate din cauza ca in judet nu exista nici un teren disponibil. „La Glogova nu se mai poate juca, pentru ca terenul este denivelat. Am incercat la Câlnic, dar acolo este zapada pe teren“, a explicat antrenorul Silviu Lung decizia de anulare a acestor jocuri de verificare.