Oltenia fierbe dupa ce a aflat ca meciul cu Gloria lui „tata Jean“ va fi arbitrat de Al. Deaconu si va fi supervizat de Mircea Stoenescu.
Se fac fel de fel de presupuneri, iar in fiecare „scena“ apare Dinamo! O echipa care nu poate plonja la nesfirsit spre coada clasamentului si care, zic oltenii, va fi ajutata cumva sa-si revina. In aceasta etapa este mai greu, Dinamo are meci acasa cu Rapid si orice rezultat este posibil. In etapa viitoare insa, echipa lui Andone se deplaseaza tocmai la Bistrita si „ciinii“ ar fi fericiti sa-i gaseasca pe baietii lui Padureanu linistiti dupa meciul din Banie…
Tocmai de aceea se teme Bania: ca nu cumva revirimentul dinamovistilor sa fie pregatit de brigada lui Deaconu inca de la meciul Universitatea – Gloria Bistrita. Un meci despre care va spuneam ca va fi „judecat“ de observatorul Mircea Stoenescu, un personaj aflat ani buni in conducerea lui Dinamo.
Cineva zicea insa ca ar fi sanse ca la meciul de pe „Ion Oblemenco“ sa apara si Mitica Dragomir. Ar fi mai bine, poate cu el in tribune vom avea un meci ferit de eventuale surprize neplacute.
Sau, de ce nu?, poate Deaconu, prin prestatia sa, le va da peste bot circotasilor olteni care il socotesc a fi prea apropiat de Jean Padureanu si nu numai…
Universitatea – Gloria Bistrita
• Stadion „Ion Oblemenco“, simbata, ora 17.00.
• Formatii probabile:
Universitatea: Guso – Daouda, Papura, Rada – Bundea, Stoianof, Badea, Plesan, Stancu – I. Savu, McBreen (Lutu). Antrenor: Sorin Cirtu.
Gloria: Cimpeanu – Costin, V. Popa, Jula – Mindrean, Minteuan, Velcea, Ceausu – L. Sinmartean – Negrean, Coroian. Antrenor: R. Vlad.
• Vor arbitra: Al. Deaconu – N. Marodin, A. Onita. Rezerva: V. Sandu.
• Observatori: V. Alexandru si M. Stoenescu.
Pentru olteni, s-ar putea scrie ca Saptamina Patimilor incepe intr-un fel de astazi. In sapte zile, Universitatea disputa trei meciuri importante pentru a-si imbunatati situatia in clasament si pentru a iesi astfel din zona nisipurilor miscatoare. Si primul, cel de astazi, cu Gloria Bistrita, este capital. Bistritenii nu vor mai fi „jaloane“, Remus Vlad nu-i Constantin Cirstea… Universitatea nu mai este racita (ca pe vremuri), dar in tur bistritenii ne-au administrat un neasteptat si sever 4-0, oltenii contestind maniera de arbitraj a lui Anghelinei.
Atunci, Universitatea cuplului Sandoi-Marcu se afla pe locul sase, dar acum acest loc 13, cu un pasiv de -6 la „adevar“, nu mai permite oltenilor pasi gresiti. „Va fi un meci crucial“, a declarat capitanul Pavel Badea.
Bistritenii sint lipsiti de griji, ei stau „cocotati“ pe un linistitor loc patru, oficialii Gloriei declarind ca doresc participarea in UEFA Intertoto. „Nu venim sa ne ia somnul“, a spus Jean Padureanu zilele trecute. Ce putea sa declare Lordul?
Oltenii revin pe „Ion Oblemenco“ dupa senzationala victorie din Giulesti, iar reintilnirea cu suporterii este importanta pentru ca al „12-lea“ titular al Universitatii asteapta astazi spargerea ghinionului acasa (Craiova n-a mai cistigat pe „Ion Oblemenco“ din noiembrie anul trecut). „Sintem constienti ca nu avem alta varianta decit cea a victoriei. Daca vom repeta jocul bun din partida cu Rapid, nu avem cum sa nu invingem“, a declarat ieri Mihaita Plesan.
Dincolo de miza deosebita a intilnirii pentru olteni, intilnirea de astazi are conotatie speciala pentru antrenorul Cirtu. Reamintim, tehnicianul actual al oltenilor are o clauza in contract potrivit careia, daca dupa etapa a 23-a Universitatea nu este intre primele zece clasate, Cirtu isi da demisia. Este o clauza pe care chiar antrenorul a solicitat-o!
In tribuna oficiala, oltenii vor avea un „suporter“ special: Ilie Balaci. „Regele“ se afla de ieri in Banie impreuna cu Dumitru Visan, ieri stabilindu-se amanuntele privind meciul de duminica viitoare, „Craiova Maxima“ – Rapid.

