Prima oara când am auzit despre fond m-a bufnit râsul. Se spunea ca este destinat retrocedarilor catre persoanele deposedate abuziv de catre stat. Din ce bani? – a fost prima intrebare pe care mi-am adresat-o. Iar raspunsul venit de la oficiali a fost: din banii pe care România ii are de primit de la diverse tari, majoritatea acestor creante datând dinainte de 1989. Asa ca ar fi urmat sa alimenteze Fondul Proprietatea sumele provenite din investitiile ante-decembriste de la Krivoi Rog sau din sumele obtinute din valorificarea creantelor externe detinute de statul român asupra unor tari precum Mozambic, Congo, Somalia, Tanzania, Nigeria sau Republica Guineea. Când auzi astfel de idei nu poti decât sa râzi si sa crezi ca e o gluma proasta a celor care nu au de facut altceva mai bun. Ce s-a intâmplat insa de fapt? Prin aceasta atitudine s-a abatut atentia de la fondul problemei, s-a redeschis ideea restituirii bunurilor deposedate abuziv de catre stat, atentie, in momentul in care 98 la suta dintre cererile de retrocedare erau rezolvate. Sigur, ideea restituirii este nu numai morala dar si normala. Pentru ca nationalizarea a fost un abuz. Dar, nu poti repara un abuz printr-un alt abuz. Pentru ca asta se intâmpla. Pe lânga proprietarii abuzati prin confiscarea de catre comunisti, au aparut altii. Multi altii.
Ungurii au rezolvat problema retrocedarilor foarte simplu, in urma cu mai bine de 10 ani: au restituit, progresiv, cel mult 75.000 de dolari. Atât! Iar ungurii sunt si in UE acum, si in NATO si le merge. La noi? Restitutio in integrum! Ba mai mult! Legea s-a extins si la proprietatile dinainte de 1945. Asa ca nu mai trebuie sa mire pe nimeni ca apar acum „descendentii“ sau, le-as spune eu, „epigonii“ lui Constantin Brâncoveanu, Stefan cel Mare sau mai stiu eu care. Ce vor ei? Repunerea in drepturi. Adica bani. Sigur, daca a te pretinde urmasul lui Stefan cel Mare care cere padurea din jurul Stejarului din Borzesti pare o gluma, a fi platit din banii de incasat de la Mozambic, intregeste gluma, si pare chiar o gluma buna. Dar, nu e chiar asa. O data lansata pe piata ideea Fondului Proprietatea, a inceput de fapt sa apara adevarata afacere: Fondul. Ce este acum Fondul Proprietatea? Ei bine, nu mai e doar creanta din Congo, ci include actiuni la cele mai bune societati românesti, sursa incredibila de profituri. Adica, zece la suta din Petrom, 15% din Romgaz, 12 procente din Distrigaz-uri, 20 de procente din Hidroelectrica si 20 de procente din Nuclear Electrica – surse sigure de profit intr-o lume care se indreapta spre o criza energetica. Mai apar câte 12 procente din societatile „Electrica“ si câte 20 de procente din Aeroporturile Internationale ale tarii (Henri Coanda, Baneasa, Constanta, Timisoara), ba chiar 20 de procente din societatea care administreaza Canalul Dunare -Marea Neagra. Adica un club select, cu bijuteriile resurselor nationale. Ei bine, cine sunt beneficiarii acestui club select? Sunt persoanele care pretind (câteodata pe buna dreptate) ca au fost abuzate de catre stat. Dar, ce ne facem daca apar epigonii, fariseii, escrocii? Sâmbata asta, la emisiunea Economia in 60 de minute, presedintele Senatului, Nicolae Vacaroiu, imi semnala multe abuzuri care se fac: persoane care vin cu titlul de proprietate asupra unui teren sau imobil si il revendica de la stat. Dar, spunea presedintele Senatului, printre persoanele care solicita acest lucru se afla si alta categorie: cei care abuzeaza. Ascendentii lor au vândut in trecut aceste proprietati, numai ca scot de la Arhiva doar certificatul de proprietate. Celelalte – prin care au vândut proprietatea – dispar. Iar aici ne aflam in situatia ca statul – pentru moment administratorul Fondului Proprietatea sau viitorul administrator privat – sa abuzeze din nou prin restituiri acolo unde nu e nimic de restituit. Pentru ca o cerere poate suna cam asa: „Am avut asta, nu o mai am, dati-mi banii“, desi motivele iesirii din posesie pot fi de la vânzarea proprietatii pâna la retinerea ei de catre banci pentru datorii, si, evident, nationalizarea. Clubul select – Fondul Proprietatea – e in general pentru oameni bogati care vor deveni si mai bogati – unii prin abuz. La inceput s-a mimat nestiinta (creantele din Mozambic), s-a abatut atentia (restitutio in integrum), dar, intre timp, Fondul Proprietatea a devenit a treia entitate ca marime de acest gen din Europa, cu un capital social de 3,9 miliarde de euro. Toti au tacut când s-a creat fondul: opozitia era prea ocupata sa se macine din interior, puterea nu avea de ce sa vorbeasca, iar acum, cozonacul s-a copt. Ei bine, acum incepe din nou bataia: cine va administra fondul. Iar miza e mare. Pentru ca, daca acest fond ar fi fost alimentat doar cu profiturile aferente procentelor de la respectivele societati, ar fi fost in regula. Fondul ar fi fost alimentat cu bani echivalenti actiunilor, si nu cu actiunile in sine, adica ceea ce a ramas mai bun din avutia nationala. Cine sunt beneficiarii? Cei abuzati de catre statul român. Dar, cu ce sunt ei mai buni decât românii care au depus bani de Dacie la CEC inainte de ’89, iar sumele lor nu mai valoreaza acum nimic? Cu ce sunt mai rai cei care au avut incredere intr-un sistem bancar supravegheat – atentie – de catre stat, prin BNR, si care, in urma falimentului bancilor, au mai primit câte 2.500 de dolari, chiar daca aveau economii de zece ori mai mari? Si care chiar au pierdut bani de pe urma ineficientei – de aceasta data nu comunista, ci semidocta a reprezentantilor statului? Asa ca, pornind de la o gluma, reprezentantii clasei politice au ajuns sa directioneze o mare parte din avutia nationala intr-un singur loc. Asta in timp ce lumea râdea de ei, ca vor sa recupereze datoriile din Mozambic. Rezultatul? S-au strâns bani gramada! Asta a fost primul pas. Si acum, incepe bataia pe bani! Prima etapa este cine va administra fondul… a doua etapa – administrarea, a treia… vom vorbi inainte sa se intâmple… Daca i-ar pasa clasei politice de avutia nationala, nu ar fi permis crearea fondului astfel – prin transfer de actiuni, ci ar fi transferat doar profiturile societatilor respective pentru o perioada limitata. E, dar asa, banii ar fi fost mult mai putini. Intre timp – se vor bate intre ei pentru bani, si, din pacate, pot sa prevad perdantii din lupta asta: contribuabilii români. Adica noi. Adica lasam greselile trecutului sa ne afecteze intr-o masura mult prea mare prezentul, si mai ales viitorul. Dincolo de limita de bun-simt. Si mai e o intrebare: ce va pune statul in locul banilor care anual veneau la buget de la aceste societati? Greu de spus, dar ma tem ca raspunsul va fi: alte taxe si impozite. Pâna când?
