Filosofia fiscala

In limbajul manualelor de management se numeste delegare de autoritate. Sau transferul atributiilor executive. Despre ce este vorba?

Cineva a inceput o mica intreprindere, sa spunem in comert. I-a mers bine, de la un magazin a ajuns la doua, trei, apoi si-a facut o mica fabricuta, un sistem de distributie. A muncit cite douasprezece ore pe zi, duminica inclusiv, dar dupa 10-12 ani a ajuns la 100 de salariati si cifre de afaceri relativ constante. Am multe cunostinte de acest gen. Unul, om la vreo patruzeci de ani, a inceput producind cite cinci kilograme de pasta de mici intr-un garaj. Acum are 500 de salariati, doua fabrici de mezeluri si o flota de 40 de masini de distributie. Altul a inceput prin a desena planse pentru proiectanti si acum are 100 de salariati intr-o foarte moderna fabrica de tricotaje din bumbac. Un al treilea era ajutor de bagator de seama (mai tineti minte expresia?) printr-un serviciu al primariei. A invatat sa faca vopsele si acum are cea mai moderna fabrica de emailuri din estul Europei, nu mare, dar destul de vioaie ca sa-i puna pe ginduri pe toti producatorii consacrati. Inginerul cu vopselele este ceva mai ciudat. Si-a amplasat toate capacitatile de productie, garajul masinilor de distributie, birourile, in propria comuna, una din cele mai sarace din Moldova, dovedind ca se poate sa ai oameni buni oriunde te-ai afla. Si exemplele ar putea continua.

Dupa ani de munca grea, in care inveti tot, de la contabilitate la psihanaliza secretarei care te intoarce pe dos cu toanele si mutrele ei, de la tehnologia domeniului tau la teoria distributiei eficiente, ai dori fie sa te ocupi de un alt domeniu, fie sa incetinesti putin ritmul. Pentru aceasta insa, trebuie sa-ti angajezi oameni care sa faca tot ceea ce faci tu mai bine, daca se poate.

Te asezi la masa si scrii atributiile omului. Primul lucru uimitor este ca, de fapt, ar trebui sa te inlocuiasca trei oameni, nu unul, pentru ca faci zilnic munca si de tehnolog, si de director financiar, si de director cu resursele umane. Al doilea lucru socant este ca oamenii care te-ar inlocui costa de vreo trei ori cit costai tu compania, respectiv salariile, telefoanele, masinile, beneficiile lor sint de trei ori mai mari decit ce decontai tu la sfirsitul fiecarei luni. Iti spui, nu-i nimic, eu voi avea ceva mai mult timp, voi fi mai odihnit si asta-i mai important decit orice.

De fiecare data cind se petrece transferul de putere apar insa problemele: fie oamenii angajati nu dau randament, fie incep sa se comporte ca pe propria mosie, fie consuma excesiv fara sa produca mai nimic. Si in loc sa fie o usurare ,transferul de putere devine o continua bataie de cap. Multi au patit asa ceva. Care este cauza?

Cauza fundamentala este raportul structural diferit dintre actionar si salariat. Oricit de bine ar fi platit, salariatul are comportamentul unuia care traieste pentru momentul prezent. Proprietarul se gindeste la viitor, uneori la un viitor foarte indepartat. Salariatul se gindeste la prezent, si uneori se gindeste numai la cit ia el in comparatie cu vecinul sau de birou. Aceasta observatie simpla, diferenta dintre salariat si proprietar, a costat foarte mult economiile capitaliste dezvoltate. Milioane de ore pierdute din cauza grevelor, a incetinirii voite a ritmului de lucru, a neintelegerilor dintre patronat si sindicate. Mii de oportunitati pierdute pentru ca salariatii de la compartimentul de vinzari au fost mai ocupati cu problemele lor personale decit cu plasarea marfurilor sau a serviciilor la clienti. Solutia – geniala – a fost de a diviza proprietatea, respectiv de a face din salariati proprietari cu drepturi depline. Asa a aparut capitalismul popular la inceputul secolului al XX-lea in SUA, s-a extins apoi in Europa si in alte tari ale lumii. Astazi, circa 30 % din salariatii din SUA detin si actiuni la propriile companii sau la altele. Au tot interesul sa mearga compania, pentru ca, daca firma merge, atunci ei primesc dividende sau vad cum creste valoarea actiunilor pe piata de capital.

Transferul de putere sau delegarea inseamna transferul de parti de proprietate. Orice proprietar ar trebui sa se gindeasca la aritmetica. Am 100 % dintr-o companie care face un milion de euro, dar as putea avea 50 % dintr-o companie de zece milioane de euro. Ce alegeti?