O formulare bolsevica: lupta impotriva coruptiei

Directorul general al RADET a fost arestat sub acuzatia de luare de mita. Din punct de vedere juridic, un fapt de o banalitate evidenta. Un functionar public a fost prins cu mita-n sac. Parchetul procedeaza la ancheta. Tribunalul il va declara vinovat sau achitat. Un moment al unei justitii normale, care traieste din arestari, procese, condamnari si achitari, a devenit in Bucurestiul celor O mie si una de nopti temei de nesfirsita palavrageala politico-jurnalistica. Lumea s-a impartit in doua: pro si contra. Urmind harta acestei divizari, faptul juridic a primit aplauze sau injuraturi, aprobari entuziaste sau suspiciuni politiste. Unii au proclamat-o ca pe o victorie a Parchetului National Anticoruptie. Sau ca pe o dovada a echidistantei sub semnul careia lucreaza proaspat injumatatita institutie. Altii au banuit-o de rafuiala politica, intrebindu-se ce actor al puterii se afla in spatele actiunii.

Prin raportare la adevarul de esenta al faptului, ambele prestatii mi se par nelalocul lor. Aplauzele n-au ce cauta in reactia la o arestare. Pina la sentinta definitiva, orice om se bucura de prezumtia de nevinovatie. A scoate ragete de triumf la imaginea cuiva in catuse mi se pare nu numai primitiv etic, dar si analfabet juridic. Explicatia acestei anormalitati trebuie cautata in mentalitatea comunista ramasa in gazetaria noastra si dupa 13 ani de democratie. Pe vremuri, cind partidul comanda lupta impotriva sabotorilor, arestarile in lant, de insi care uitasera strungul mergind in gol sau scapasera pe jos o piulita, stirneau aprobarea intregii prese, ziaristii gasind de cuviinta sa-i mai dea si ei o scatoalca omului in lanturi. Procedau astfel si pentru ca a aplauda arestarea cuiva intr-un context de campanie oficiala nu implica nici un risc. Riscul ar fi venit daca ai fi avut curajul sa-l aperi pe cel arestat. Asemanator se petrec lucrurile si acum. Asa-zisa lupta impotriva coruptiei nu difera, prin hei-rupism, de faimoasele lupte impotriva sabotorilor, a chiaburilor, a spionilor angloamericani. La fel ca pe vremuri, presa cere arestari pe banda rulanta, urmate de condamnari grele. Ea are un singur regret: ca nu functioneaza ghilotina. Daca s-ar putea desprinde cu lama capul de hoit, ca in timpul Revolutiei Franceze, presa l-ar aplauda pe calaul ridicind deasupra, sa satisfaca multimea, teasta insingerata.

Nu sint la locul lor nici suspiciunile. Evident, presa trebuie sa vegheze la respectarea legii. In cazul directorului de la RADET – ea putea sa sesizeze erori de procedura, subtirimi de acuzatie, falsuri in acuzatii. Nu acestea au fost suspiciunile spuse cu voce tare de jurnalisti si politicieni. Ele au pornit de la presupunerea ca directorul a fost arestat din motive politice, avansindu-se o legatura intre actiunea juridica si nu stiu ce operatiune de contorizare ce-ar fi urmat sa fie declansata de Traian Basescu. Astfel de rationamente sint o prostie. Daca le vom folosi mai departe, se va ajunge ca nimeni sa nu mai poata fi arestat. Unul e membru al unui partid de opozitie. Daca te atingi de el, sare presa ca te razbuni pe adversarii puterii. Un altul nu stiu ce actiune pregateste. Arestarea e pusa in legatura cu venirea Craciunului, cu nasterea unui copil, cu trecerea strazii, si cu caderea primei zapezi. Oricind se pot gasi motive de a interpreta actul juridic determinat de altceva decit de mersul firesc al lucrurilor. Repet, suspiciunile nu trebuie sa vina din interpretarile politice sau morale ale intimplarii, ci din raportarea actiunii la prevederile legale.

Cum se explica aceste reactii stranii la fapte normale in plan juridic? Prin transformarea unui proces obisnuit – prinderea si arestarea unor oameni care incalca legea – intr-o batalie, intr-o lupta, ma rog, intr-o campanie amintind de vestitele campanii bolsevice. Cazurile de coruptie sint cazuri de incalcare a legii. Pentru sanctionarea lor exista institutii abilitate. Acestea ancheteaza, aresteaza, judeca si condamna sub semnul activitatii zilnice, activitati pentru care sint finantate de la buget. Ele, aceste activitati, nu difera, prin rutina, de vinzarea unei clatite sau de transportul cu taxiul. Poti vorbi de o victorie a comertului cu clatite? Fireste ca nu. La fel, nu e cazul sa vorbim de o victorie sau de o infringere, in cazul unor lucruri normale de sanctionare a incalcarii legii.