Cit de nedreapta este viata uneori. Cit de nedreptatita este toamna deseori. Ma uit pe calendar si este prima zi din Postul Craciunului, 15 noiembrie. Ai zice ca toamna s-a sfirsit de mult, inecata intr-o miriste, clocotind a singe amestecat cu pamint, ca tot peisajul ei a fost arat, devenind o tarla in care doar soarele isi mai gaseste locul. Un soare desprins parca din coltul unui desen de copil, un soare stralucind, trimis in spatele frontului pe care se pregateste ca sa vina, sa se instaleze fara teama, iarna. Stau si ma intreb cind am observat ultima data toamna si, mai ales, care sint straiele care o tradeaza, straiele care spun lumii ca este ea, ca a venit. Frunzele nu le mai vad, fie ca sint verzi sau ruginii, cerul nu-l mai vad decit in oglinda apelor, de mult n-am ridicat fruntea ca sa-l privesc in ochi, iar vintul nu-l mai simt de pe vremea pletelor adolescentei. Si atunci, stau si ma intreb dupa ce as mai putea eu sa-mi dau seama ca a venit toamna. Pasarilor le-am uitat zborul, aripile lor nu-mi mai spun nimic, bancile din parcul copilariei parca le-a inghitit pamintul. Dumnezeule, doar sufletul mai simte cind e toamna! De fiecare data, cind vine, creste in mine un buchet mare cu flori de toamna. Este darul ei de fiecare data, din fiecare an. Cit de mult timp a trecut de cind n-am mai stiut sa ma bucur de mireasma lui, ce repede am uitat sa-l cresc si sa-i dau libertatea de a izbucni in mii de culori dincolo de linia orizontului, ca o explozie aruncata in transeele inimii. Si pentru ca toamna nu poate supravietui la nesfirsit in noi doar ca o stare de spirit, mai e nevoie si de nuci cu piine, dar si de mustul copilariei. Incet-incet, aceasta frumoasa bucurie a sufletului si a vietii ne arata in fiecare an care trece ca n-o mai meritam. Mi-e teama ca, atunci cind ne-om aduce aminte de ea, n-o sa mai fim in stare s-o traim, devenind povara care i-am fost noi odata.
Toamna fu a noastra
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei