Poliţiştii rutieri doljeni au continuat, în ultimele 24 de ore, acțiunile pentru siguranţa traficului rutier şi prevenirea accidentelor de circulaţie.
În cadrul activităţilor desfăşurate, polițiștii au folosit aparatele radar, etilotest şi drugtest, pentru depistarea conducătorilor auto care încalcă regimul legal de viteză sau aleg să conducă vehicule sub influenţa alcoolului sau a substanţelor interzise
Astfel, polițiștii au aplicat 126 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de aproximativ 40.000 de lei.
Au fost scoși din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalți participanți, 24 de conducători auto. Acestora le-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe o perioadă de timp, conform legii.
A fost oprit din a circula pe drumurile publice un autovehicul care nu prezenta siguranță în trafic. Certificatul de înmatriculare al acestuia fiind retras până la remedierea problemelor constatate.
Depistat la volan sub influența alcoolului
Polițiștii din Dăbuleni au oprit, azi noapte, pentru control pe strada Unirii, din localitate, un autoturism la volanul căruia era un bărbat de 31 de ani, din localitate.
Întrucât emana halenă alcoolică, bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o concentraţie de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Cel în cauză a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei.
Mostrele biologice vor fi înaintate la IML, urmând a fi dispuse măsuri legale.
Citește și: Cea mai friguroasă noapte din ultimii 46 de ani la Bâlea Lac