15.5 C
Craiova
vineri, 30 mai, 2025
Știri de ultima orăActualitateElevă de 13 ani, violată de către paznicul şcolii

Elevă de 13 ani, violată de către paznicul şcolii

Un bărbat de 61 de ani, angajat al Şcolii Gimnaziale Nr. 3 Cisnădie, judeţul Sibiu, a fost reţinut după ce, începând din luna iunie a anului trecut, a violat şi a agresat sexual o elevă de 13 ani. Faptele au avut loc în vestiarul unităţii de învăţământ şi în clasa copilei.

Pe 5 mai, ca urmare a unei plângeri formulate la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu, s-a înregistrat un dosar penal de şantaj, viol săvârşit asupra unui minor, agresiune sexuală săvârşită asupra unui minor şi violarea vieţii private, dosarul fiind preluat ulterior în vederea efectuării urmăririi penale de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu.

„Un angajat al Şcolii Gimnaziale Nr. 3 Cisnădie, în vârstă de 61 de ani, născut şi domiciliat în judeţul Sibiu, în luna iunie 2024, în timp ce se afla la locul de muncă, respectiv în vestiarul şcolii, a întreţinut un act sexual oral cu victima în vârstă de 13 ani, elevă în cadrul aceleiaşi instituţii de învăţământ, care nu avea la acel moment capacitatea intelectuală de a consimţi sau de a înţelege consecinţele unui act sexual şi nici reprezentarea faptei comise”, au arătat procurorii.

De asemenea, în septembrie 2024 şi aprilie 2025, acelaşi bărbat, în timp ce se afla în vestiarul şcolii şi în sala de clasă unde studia persoana vătămată în vârstă de 13 ani, prin constrângere, a pipăit-o pe minoră, prin haine, în zona sânilor, pe picior şi i-a introdus mâna în pantaloni

Bărbatul a fost reţinut marţi, 27 mai, iar miercuri procurorii urma să ceară arestare preventivă pentru 30 zile.

Citeşte şi: Patru oferte depuse pentru Lotul 6 din Drumul Expres Târgu Jiu – Filiași

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS