Nevoile familiilor siriene sinistrate din cauza conflictului se ridică la 1,4 miliarde de dolari (1,05 miliarde de euro), a anunţat un înalt responsabil sirian, precizând că doar 43% din aceste nevoi sunt satisfăcute, informează Agerpres.ro citând AFP. „Ajutoarele umanitare sunt distribuite în funcţie de resursele disponibile, cu un deficit de 57%”, a declarat Omar Ghalwanji, ministru al administraţiei locale. El a anunţat aceste cifre în cadrul unei întâlniri cu noul coordonator al ajutoarelor umanitare în cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite (OCHA), Yaacoub al-Helou. Responsabilul a mulţumit, cu această ocazie, Naţiunilor Unite pentru ajutorul adus civililor sirieni „în condiţiile dificile cu care se confruntă ţara”.
OCHA a indicat ieri că peste 600.000 de persoane din Siria au nevoie de asistenţă umanitară urgentă. O parte semnificativă din acestea se află în zone greu accesibile, precum cea în care a avut loc presupusul atac chimic de la 21 august, şi care se află în stare de asediu de mai multe luni.
La rândul său, UNICEF a precizat că nu a putut accesa nici regiunile, nici victimele posibilelor atacuri chimice, în pofida numeroaselor tentative. Organizaţia internaţională a amintit că misiunea sa constă în special în oferirea asistenţei medicale de bază copiilor şi femeilor.
Potrivit Organizaţiei Naţiunilor Unite, conflictul din Siria a făcut peste patru milioane de strămutaţi şi două milioane de refugiaţi în doi ani şi jumătate.