SUA l-au avertizat pe liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, că blocarea strâmtorii Ormuz ar însemna depăşirea unei limite şi ar atrage automat un răspuns, scrie New York Times, citat de NewsIn.
Oficialii americani citaţi de cotidian au refuzat să explice care a fost canalul secret de comunicare folosit pentru transmiterea mesajului şi nu au spus nici dacă Iranul a răspuns.
Iranul a ameninţat că va bloca strâmtoarea Ormuz, rută strategică pentru transportul de petrol.
În plus, Iranul a organizat şi exerciţii militare în zonă.
Acţiunile sale au coincis cu o nouă rundă de sancţiuni americane împotriva sectorului petrolier iranian.