Primăria Craiova a anunţat că în perioada în care se vor desfăşura manifestări prilejuite de zilele municipiului se vor institui unele restricţii temporare de circulaţie. Astfel, traficul rutier pe mai multe străzi din zona centrală a Craiovei va fi închis de vineri, 28 octombrie 2011, ora 0.00 până luni, 31 octombrie 2011, ora 6.00. Străzile afectate de restricţiile de circulaţie sunt următoarele: strada A.I.Cuza – sectorul de drum cuprins între intersecţia cu strada Arieş şi intersecţia cu strada Unirii; strada Popa Şapcă; strada Unirii – sectorul de drum cuprins între intersecţia cu strada Mihai Viteazu şi intersecţia cu strada A.I.Cuza; strada C.Nicolaescu Plopşor – sectorul de drum cuprins între intersecţia cu strada A.I.Cuza şi intersecţia cu strada Olteţ; strada Theodor Aman – sectorul de drum cuprins între intersecţia cu strada Olteţ şi intersecţia cu strada A.I.Cuza şi strada Dreptăţii – sectorul de drum cuprins între intersecţia cu strada Olteţ şi intersecţia cu strada A.I.Cuza.
Pentru montarea scenei pe care se va desfăşura concertul folcloric din cartierul Craioviţa Nouă, circulaţia rutieră se va închide începând de vineri, 28 octombrie 2011 ora 8.00 şi până sâmbătă, 29 octombrie 2011, ora 6.00, după cum urmează: pe bulevardul Tineretului – între intersecţia cu bulevardul Oltenia (zona Materna) şi intersecţia cu strada Magnoliei (acces Kaufland); pe strada George Enescu – între intersecţia cu bulevardul Tineretului şi intersecţia cu strada Micşunele, traseele de autobuze urmând să fie modificate corespunzător restricţiilor impuse.
În vederea organizarii spectacolelor din Parcul Tineretului, circulaţia rutieră va suferi modificări în intervalul 28 octombrie (ora 14.00) – 31 octombrie (ora 6.00), în sensul că se va închide circulaţia rutieră pe strada Bucovăţ – sectorul de drum cuprins între intersecţia cu bulevardul Ştirbei Vodă şi intersecţia cu strada Almăjului.
Reprezentanţii Primăriei au precizat că fraficul rutier în zonele şi perioadele menţionate va fi deviat pe arterele adiacente.

