O nouă misiune a Fondului Monetar Internaţional (FMI), Uniunii Europene (UE) şi Băncii Mondiale se va afla în România în perioada 25 octombrie – 7 noiembrie 2011, pentru evaluarea politicilor bugetare, informează Agerpres.ro. La ultima evaluare din luna august, UE şi FMI au cerut autorităţilor române să menţină disciplina bugetară şi să continue reforma în sectorul public, în condiţiile în care România urmează să revină pe creştere economică în acest an, după doi ani consecutivi de recesiune. Pentru 2011, creşterea economică era estimată la 1,5%, iar în 2012 la 3,5 – 4%. Însă, recent, ministrul Finanţelor Publice, Gheorghe Ialomiţianu, a anunţat că există posibilitatea ajustării prognozei pentru 2012, pe fondul noului val de criză care se manifestă pe plan global.
Într-un interviu acordat Agerpres, şeful misiunii FMI pentru România, Jeffrey Franks, a afirmat că România va trebui să îşi păstreze angajamentele faţă de continuarea reformelor economice prevăzute în programul cu FMI şi UE, în ciuda presiunilor electorale din 2012.

