La Liceul Gh Ţiţeica, astăzi, a sunat alarma de incendiu. A fost un exerciţiu de intervenţie în cazul unei situaţii de urgenţă. Astfel de simulări vor mai avea loc zilele următoare şi la alte licee din oraş. Cca. 250 de elevi şi profesori au participat la acest exerciţiu, reuşind să se evacueze singuri, în numai 3 minute de la alertare. Un singur elev nu s-a putut evacua, deoarece a fost intoxicat cu fumul dens, pentru aceasta, fiind necesară intervenţia pompierilor în cel mai scurt timp.
Detaşamentul de Pompieri Dr. Tr. Severin s-a deplasat la Liceul Gh. Ţiţeica, cu 6 autospeciale de intervenţie, 20 subofiţeri şi 2 ofiţeri, atât pentru stingerea incendiului izbucnit la laboratorul de chimie de la etajul 1, cât şi pentru salvarea unui elev intoxicat cu fum.
La sosirea echipajului de pompieri, s-a constatat că, incendiul se manifesta violent, cu degajare mare de temperatură, fum şi gaze toxice, cu pericol de propagare la încăperile învecinate şi etajul superior, în sala respectivă fiind depozitate substanţe chimice.
Pompierii au reuşit să salveze elevul, evacuându-l imediat, şi acordându-i primul ajutor. Au fost constituite echipe de căutare-salvare, pentru a avea certitudinea că nu mai există persoane surprinse de fum sau de foc, în interiorul liceului.
Aplicaţia a avut ca scop atât conştientizarea elevilor asupra pericolului la care pot fi expuşi, cât şi perfecţionarea pregătirii efectivelor de pompieri în executarea operaţiunilor de salvare-evacuare şi de stingere a incendiilor izbucnite la astfel de obiective.
Aplicaţie la Colegiul Naţional „Gh. Ţiţeica” din Drobeta Turnu Severin
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei