Vicepreşedintele PNL Teodor Meleşcanu a precizat astăzi, după finalizarea Delegaţiei Permanente, că s-a decis ca liberalii să participe la alegerile locale singuri, ceea ce nu înseamnă că organizaţiile nu pot avea, în cazuri clare, colaborări cu PSD sau PD-L.
"Prima decizie pe care am adoptat-o este aceea că PNL va participa la viitoarele alegeri locale pe liste proprii, fără niciun fel de alianţe. Într-o anumită măsură, această decizie este determinată şi de introducerea votului uninominal pentru Consiliile judeţene, ceea ce obligă toate partidele să se prezinte cu oamenii pe care-i au", a afirmat Meleşcanu.
Vicepreşedintele PNL a adăugat că aceasta nu înseamnă că organizaţiile locale nu pot avea, "în cazuri foarte bine precizate", precum cel al judeţului Timiş, dreptul de iniţiativă, astfel că pot exista liste comune cu aprobarea conducerii PNL. "Regula de azi este de a ne prezenta pe liste proprii, de a avea candidaţi în toate judeţele, localităţile, din partea PNL", a subliniat Meleşcanu.
Liberalul Bogdan Olteanu a afirmat şi el că, în privinţa PNŢCD, se vor organiza diverse forme de colaborare electorală în cadrul alegerilor locale, în Timiş şi-n fiecare dintre localităţile acestui judeţ, unde există o alianţă electorală cu ţărăniştii şi cu forumul democratic german. Olteanu a vorbit şi despre intenţia de coagulare a unor parteneriate electorale şi în alte judeţe din Ardeal, dar nu a dat mai multe detalii pe acest subiect.
Olteanu a menţionat că, în privinţa judeţului Timiş, "fără îndoială" vor exista liste comune la consiliile locale, candidaţi comuni la primăria municipiului Timişoara, anume Gheorghe Ciuhandu, şi la preşedinţia Consiliului Judeţean.
"Fără îndoială, cel puţin pentru Consilii judeţene, nu vor mai exista alte judeţe în care să candidăm într-o alianţă electorală, vor mai exista diverse alte forme de parteneriat politic, poate unii candidaţi se vor alătura PNL, dar nu va exista o altă alianţă electorală în vreun judeţ cu excepţia Timiş", a subliniat Olteanu.
Întrebat dacă preşedintele PNL, premierul Călin Popescu Tăriceanu a informat Delegaţia Permanentă despre discuţiile cu PSD, Meleşcanu a spus că nu a fost o informare, ci o prefaţare a strategiei de acţiune politică a PNL, prin referirea la toate contactele avute, ca şi la rezultatele sondajelor de opinie. "Nu a fost o informare specială cu privire la întâlnirile cu niciun partid", a afirmat vicepreşedintele PNL.
Olteanu a adăugat însă că i-a informat pe colegii din DP privitor la propunerile pe care reprezentanţi ai PSD sau PD-L le-au făcut de a colabora pentru turul doi şi de a forma majorităţi în teritoriu. "Există judeţe şi localităţi în care asemenea decizii s-au luat. Pot să vă confirm că-n Ilfov, Bacău PSD şi PD-L s-au înţeles să meargă împreună. Există o decizie a colegilor noştri din Botoşani de a colabora cu PSD, există judeţe precum Vâlcea, Alba în care am fost informat că au fost adordaţi de cei de la PD-L pentru a forma o majoritate. Deci va exista un larg spectru de colaborări în plan local, iar acest spectru va viza o idee, programul, politica şi nu omul", a afirmat Olteanu.
La rândul său, vicepreşedintele PNL Ludovic Orban a precizat că sunt foarte mulţi candidaţi de la celelalte partide care din cauza faptului că nu beneficiază de notorietate, de încredere sau nu au capacitate să genereze proiecte de dezvoltare locală încearcă să ia voturile partidului pe care-l reprezintă şi atât. "La baza oricărei discuţii ulterioare alegerilor, repet ulterioare alegerilor, nu vor sta ca argumente pentru a ne înţelege fie cu PD, fie cu alte partide, decât măsura în care programul de dezvoltare pe care îl prezintă candidatul PNL la funcţia de primar sau de preşedinte al CJ este susţinut sau nu. Toate celelalte speculaţii legate de întâlniri, de discuţii, aranjamente pe sub masă sunt lipsite de fundament", a comentat liberalul.
Cât priveşte alianţa PNŢCD-PNG pentru Bucureşti, Orban a precizat doar că este problema ţărăniştilor şi că el personal este preocupat doar de problemele bucureştenilor. " În această campanie toate înţelegerile pe sub masă, jocurile politice vor conta mai puţin decât credibilitatea soluţiilor", a conchis el.
PNL va participa la alegerile locale fără niciun fel de alianţe
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei

