27.8 C
Craiova
sâmbătă, 20 septembrie, 2025
Știri de ultima orăActualitateElevii de clasa a VIII-a au de rezolvat varianta 3, din zece posibile, la penultima teză unică

Elevii de clasa a VIII-a au de rezolvat varianta 3, din zece posibile, la penultima teză unică

Cei peste 200.000 de elevi de clasa a VIII-a care susţin astăzi teza cu subiect unic la disciplina la alegere, geografia României sau istoria românilor, vor avea de rezolvat varianta cu numărul trei, extrasă de reprezentanţii Ministerului Educaţiei din zece posibile.

Centrele de comunicare din întreaga ţară în care se va desfăşura proba vor prelua, decripta şi multiplica variantele de subiect, care trebuie distribuite către unităţile de învăţământ până la ora 11.30. Teza va începe la ora 12.00 şi va dura două ore.

Cei 450.000 de elevi de clasa a VII-a şi a VIII-a au susţinut, până în prezent, teza la matematică iar cei care aparţin minorităţilor naţionale au dat teza la limba maternă. Teza la istorie sau geografie este singura probă care nu este comună ambelor clase, fiind susţinută doar de elevii de clasa a VIII-a. Reprezentanţii Ministerului Educaţiei se aşteaptă ca aproximativ 65 la sută din totalul de 213.391 elevi de clasa a VIII-a să dea teza la geografie, iar restul de 35 la sută la istorie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS