Un autocar cu peste 40 de persoane la bord, care veneau din Italia şi se îndreptau spre Drăgăneşti Olt, s-a ciocnit frontal cu un TIR, în această seară, în jurul orelor 18.00, pe DN1, în dreptul localităţii Cristian, accidentul soldându-se cu şapte răniţi, dintre care trei grav, care au fost transportaţi la spital.
Potrivit Poliţiei Rutiere Sibiu, din primle cercetări reiese că şoferul TIR-ului nu a adaptat viteza într-o curbă, semiremorca a făcut balans şi autovehiculul a intrat pe contrasens, unde a izbit frontal autocarul.
La această oră, circulaţia rutieră pe DN 1, între localităţile Sibiu şi Săcel, este blocată pe ambele sensuri din cauza accidentului.
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române a informat, luni seară, că nu s-au înregistrat persoane decedate, dar că şoferul autocarului a suferit leziuni corporale grave.
Şoferii sunt sfătuiţi să respecte indicaţiile poliţiştilor rutieri aflaţi în zonă, estimându-se că în scurt timp circulaţia rutieră în zonă va fi reluată în condiţii normale, mai informează Centrul Infotrafic.