Știri de ultima orăActualitateSRI a raportat o reducere cu 5% interceptărilor telefonice

SRI a raportat o reducere cu 5% interceptărilor telefonice

Directorul Serviciului Român de Informaţii, George Maior, a prezentat astăzi în faţa Parlamentului raportul de activitate a SRI pe anul 2005. Maior a susţinut cu această ocazie că SRI a prezentat în 2005 peste 13.000 de documente cu caracter informativ, principalii beneficiari ai acestora fiind ministerele şi agenţiile guvernamentale (46% din informaţii), Guvernul şi premierul (15%), preşedinţia şi Administraţia Prezidenţială (15%), informează NewsIn.
Directorul SRI a ţinut să remarce scăderea cu 5% a ponderii informaţiilor obţinute prin mijloace tehnice (interceptări). Totodată, SRI a predat în 2005 către CNSAS a 12 metri liniari de arhivă, inclusiv sistemul de evidenţă electronică a dosarelor. De asemenea, Serviciul s-a implicat în combaterea riscurilor de securitate naţională, îndeosebi a acelora care au apărut prin noua calitate de membru UE şi NATO a României, prin operaţiuni de contracarare a acţiunilor unor servicii secrete străine interesate să speculeze situaţiile cu potenţial conflictual dintre instituţii şi să obţină informaţii clasificate. Şi acţiunile de combatere a terorismului au avut o pondere importantă în cadrul operaţiunilor serviciului.
Raportul nu a făcut însă în nici un fel vorbire despre cel mai important eveniment în care a fost implicat SRI în 2005, şi anume răpirea jurnaliştilor în Irak.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS