Știri de ultima orăActualitateVarianta lui Iliescu despre 13-15 iunie

Varianta lui Iliescu despre 13-15 iunie

Fostul preşedinte Ion Iliescu, afirmă astăzi, într-un comunicat de presă cu prilejul împlinirii a 17 ani de la prima mineriadă, că adevărul despre acele evenimente este în fiecare an înlocuit cu minciuni şi că ceea ce s-a întâmplat atunci este judecat cu patimă şi ură.
"Evenimentele din 13-15 iunie 1990 oferă în fiecare an prilejul unor ample campanii de presă, prin care adevărul istoric despre ceea ce s-a întâmplat atunci, despre cauzele şi consecinţele violenţelor care au şocat opinia publică este înlocuit cu minciuni şi manipulări mediatice, cu viziuni partizane ale celor care vor să impună ca adevăr absolut versiunea lor despre  acele întâmplări", se arată în comunicatul menţionat.
În documentul amintit Iliescu ţine să precizeze că manifestaţia din 1990 din Piaţa Universităţii a fost "un prelungit şi ilegal miting electoral" care "şi-a pierdut raţiunea de a fi după 20 mai 1990". El oferă o versiune a evenimentelor pe care care o consideră ca fiind cea reală şi potrivit căreia cei care au participat la manifestaţia din Piaţa Universităţii "au dorit să schimbe cu orice preţ voinţa cetăţenilor" şi aveau drept scop "denigrarea, de-legitimarea, destabilizarea şi şubrezirea noii puteri de la Bucureşti, întreruperea procesului de democratizare şi de normalizare a vieţii publice într-o Românie abia ieşită din totalitarism".
"De asemenea ei au urmărit izolarea internaţională a ţării, pentru a crea condiţiile unei <<noi Revoluţii>>, care să măture de la putere pe aceia care fuseseră aleşi la 20 mai. Principalul slogan al Pieţei Universităţii a fost <<Singura soluţie, înc-o Revoluţie!>>", mai spune Ion Iliescu în comunicatul citat.
"Poporul se pronunţase liber în alegeri, exista o putere legitimă, urma să se formeze un nou Guvern şi să-şi înceapă lucrările Adunarea Constituantă. Faptul că o minoritate extrem de agresivă înţelegea să conteste violent alegerea poporului a dat naştere unor reacţii de respingere", susţine Iliescu.
Potrivit lui, afirmaţia că în 13 iunie 1990 manifestaţia din Piaţa Universităţii a  fost  reprimată cu bestialitate este o "minciună". Fostul şef de stat spune că imediat după alegeri, principalii organizatori ai manifestaţiei, "inclusiv Liga Studenţilor", au anunţat că se retrag din Piaţă.
"Au mai rămas circa două sute de persoane, aşa-zişii <<grevişti ai foamei>>, instalaţi în corturile de pe esplanada Teatrului Naţional.  Ei erau sprijiniţi de două organizaţii, Asociaţia 21 decembrie şi Liga Poporului", afirmă Iliescu pentru care refuzul celor două organizaţii de a părăsi piaţa era "nejustificat". De asemenea, fostul şef de stat afirmă că pe 11 iunie 1990,  între greviştii foamei din faţa Teatrului Naţional şi vice – premierul din guvernul provizoriu  condus de  Petre Roman,  Anton Vătăşescu, s-a semnat un acord prin care primii se obligau să evacueze zona.
"Pe baza acestui acord, Guvernul a aprobat un plan de redare în circulaţie a zonei, care implica  evacuarea corturilor, salubrizarea  şi reamenajarea zonei, refacerea carosabilului, a marcajelor rutiere, etc. Evacuarea greviştilor foamei a decurs fără incidente majore şi s-a desfăşurat la primele ore ale zilei de 13 iunie 1990", arată Iliescu în comunicat.
Fostul preşedinte afirmă că pe 13 iunie 1990, "grupuri organizate şi extrem de violente au intrat din nou în Piaţa Universităţii, au atacat forţele de ordine, au incendiat mijloace de transport şi au reocupat Piaţa", iar forţele de ordine nu au putut face faţă situaţiei şi s-au retras.
Iliescu nu uită să amintească de devastarea unor clădiri oficiale şi furtul unor documente oficiale, "acte de identitate în alb, arme şi muniţii". "Alte grupuri au atacat postul public de televiziune, au distrus benzi şi casete din arhivă, au ameninţat cu moartea personalul tehnic şi de conducere, au distrus echipamente. Toate astea au condus la oprirea emisiei postului public de televiziune", a spus Iliescu în comunicatul citat.
Fostul şef de stat a mai spus că apelul pe care l-a făcut a fost către cetăţeni cărora le cerea "să-şi facă datoria civică şi să apere democraţia, să vină în sprijinul instituţiior statului de drept.  "Nu apelul meu, la care au răspuns în primul rând cetăţenii Capitalei şi ai judeţelor limitrofe ei, ci starea de anarhie instalată în Bucureşti i-a adus în oraş pe minerii din cinci bazine miniere, nu doar pe cei din Valea Jiului. Violenţele minerilor şi ale altor cetăţeni sunt la fel de reprobabile, condamnabile şi de ne-scuzat ca şi cele ale grupărilor anarhiste din după amiaza, seara şi noaptea zilei de 13 iunie 1990", crede Ion Iliescu.
În opinia sa dacă cineva vrea să afle cine "i-a chemat" pe mineri la Bucureşti, trebuie să afle mai întâi "cine a comandat şi a organizat violenţele din ziua de 13 iunie 1990".  "Cei care au atacat instituţii, au incendiat, au furat arme şi muniţii, au devastat televiziunea au urmărit un singur lucru: să provoace o reacţie la fel de violentă, ştiind că violenţa naşte violenţă", şi-a explicat Iliescu punctul de vedere.
Totodată, Iliescu şi-a exprimat nemulţumirea că evenimentele de atunci nu pot fi judecate fără patimă şi fără ură, lucru ce "taie orice posibilitate de dialog".

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU